duminică, 18 octombrie 2009

bisnitza si arta

O prietena mi-a facut un cadou, o carticica de poezie usoara, cu imprumut. Dupa primele 14 pagini am crezut ca era un „cadou otravit”. Nu puteam sa concep ca un restaurant patronat de un tip care a facut bani din case de schimb valutar (aka bisnitza) poate deveni subiect de poezie. Mi s-a parut o reclama ... nu pot sa-i zic ordinara, dar cel putin ipocrita. Ce sa mai vorbim de pretentiile autorului respectiv, care vorbea de parca a descoperit sangele divin intr-un pahar de cognac si trupul mesianic intr-o farfurie cu ficat de vitel.
Am tras aer in piept, m-am dus pana la baie, am ascultat „Noi vrem respect” a lu parazitii, si m-am gandit sa-i mai dau o sansa. Eram deci in prezenta unui bisnitar care accede in lumea artei, nu doar a poeziei. Intamplarea face ca am si fost la restaurantul ala, si nu am putut sa zic decat „jos palaria” (apropos, e ok sa folosesti „decat” dupa o negatie...). Cu alte cuvinte, m-am simtit ca un abonat la mcdonald’s, in blugi, la un restaurant cu pretentii in care chelnerul, dupa un lung sir de discutii, ma pune sa aleg intre doua feluri de mancare, ambele in franceza, ambele complet straine mie, cu vaga exceptie a unui cuvant din categoria furculisioane.
Chiar am stat de vorba cu tipul, si m-a impresionat. Stia cu ce se mananca bucataria... dar de la asta pana la arta, mi se parea nu doar ca mai e de mers, dar trebuia schimbat si macazul.
Reluand citirea am ajuns la discutia autorului cu „hangiul”, si trebuie sa recunosc ca mi-a placut. Si cel mai important, mi-a dat suficient avant sa citesc cu atentie poeziile, din care mi-a placut una:
„Pe sub arcul de triumf
O maree de trandafiri
Si un reflux de ciorapi fini

Asa se termina dimineata
Cu spadasini si copii din flori

Palariile muschetarilor si metresele marchizului de sade
Sunt colectionate in secret de republicani

Cronicarul orb langa cronicarul de beaux-arts
Trimite cu grabire la telegraf:
„unde sunt executiile de altadat?


In concluzie, multumesc prietenei mele. Nu neaparat pentru poezia de mai sus, ci mai degraba pt gandul ca omul se schimba in permanenta. Nu o fi el un gand nou si inedit, dar e unul pe care nu ar trebui sa-l uitam. In special in ceea ce ne priveste pe noi insine.