Acum 21 de ani m-am confruntat pentru prima data cu furtul in scoala. Eram in clasa a doua, si in naivitatea mea nu imi inchipuiam de ce cineva ar vrea sa copieze la o amarata de lucrare. Instictul meu de copil nepatat de nicio discutie sociala despre chestia asta m-a indemnat sa ridic mana in secunda a doua, si sa ii spun invatatoarei, in ciuda privirilor pline de amenintari ale celui care urma sa devina un golan. Peste 5 ani, in clasa a saptea, il meditam pe acel golan sa treaca la matematica. Avea cap, si a inteles repede, nevoit fiind sa inteleaga…
Nu mai are rost sa spun ca in acea perioada din clasa a saptea imi era rusine de escapada din clasa a doua. Tin minte o lucrare la … relgie, cand jumatate din clasa avea caietele deschise sub banca… si asta vedeam eu, din ultima banca, cu caietul deschis…
Azi am avut o intalnire cu o jurista care m-a scos din minti. Cred ca mai aveam putin si o faceam proasta in fata. Bine, intr-un fel, cam asta am facut. I-am explicat ca e o lipsa totala de profesionalism in ceea ce face. Tot azi, stirile sunt pline de rezultatele socante de la bac.
Una peste alta, cred ca nu imi mai e rusine de escapada din clasa a doua…
luni, 4 iulie 2011
duminică, 3 iulie 2011
Lost and found - Poveste din Ocean City, cu continuare in Brasov.
Ce face facebook asta...
Tocmai radeam de postarea anei (http://www.facebook.com/home.php#!/notes/ana-alexandra/d/215834838455029?notif_t=note_reply), cand mi-am adus aminte de fericirea pe care am simtit-o cand am gasit acea bancnota de 100$ pe jos... Incercand sa ii povestesc intamplarea intr-un comment la postare, ca pe o chestie de bad-karma good-karma, imi dau seama ca e mai adanca problema, si nu pana acum nu facusem niciodata legatura.
Poate ca vara petrecuta in OC a fost un pic mistica. Acum ma uit inapoi la toata nebunia care a fost vara aia cu oarecare detasare, dar atunci chiar aveam trairi adanci.
Ca tot vorbim de adancime, se facea ca, dupa 2 joburi si nu-stiu-cate nopti nedormite, demoralizat, sfarsit de oboseala si satul de munca de jos, ma pregateam sa merg in sfarsit acasa. Intr-un cuvant, psihicul meu era adancit in mizerie. Ies din magazin, dau sa ma urc pe bicicleta, si imi trece brusc prin cap top five-ul de injuraturi cand vad ca am pana...
A doua zi ar fi fost ziua mea libera. Dar nu, va trebui sa merg sa imi repar bicicleta... nu ca as fi stiut unde sa fac asta... Asa ca il vedem noi pe Victor cum merge in ziua lui libera si intreaba pe la toate magazinele obscure de hardware daca nu stiu de un bike-repair shop. Pe jos, tarandu-si bicicleta schioapa dupa el. Trecand printr-o benzinarie similara cu cea in care cu 2 luni inainte isi alimentase taietoarea de iarba direct de la pompa, vede acea „mancare pentru suflet” de care avea nevoie. O bancnota de 100$ indoita la un colt.
Isi da omu’ seama ca e o chestie de karma rasturnata, si zice ca nu vrea sa tina banii aia (desi venise in America sa faca bani), si ca vrea sa isi faca orice alt moft. Si isi aduce aminte ca prin zona era o librarie, care avea pe rafturi 3 carti d-ale lui Chuck Palahniuck, prea scumpe pentru niste romani veniti la munca in state.
Povestea s-ar fi terminat aici, cu un Victor multumit de noile sale carti, daca nu citeam postarea Anei din seara asta.
Mi-am adus aminte ca una dintre acele carti – Survivor – a avut si ea partea ei de good karma/bad karma. Se facea ca eram la teatru, la „Veronica se hotaraste sa moara”. Asa de mult ne-a placut cartea, ca am stat in picioare a doua oara sa vedem piesa, la Dramatic. Si a meritat. Chiar daca dupa ce am iesit, am vazut ca cineva s-a bucurat ca nu ne-am dus lucrurile la garderoba si le-am lasat in masina. Eu, Anca, Maria si Simona, ne-am trezit dupa piesa respectiva bogati spiritual, dar mai saraci cu geci, portmonee, rucsac, si cartea Survivor.
Adanciti din nou in mizeria psihica a celor ce tocmai au pierdut o gramada de chestii, dezamagiti de lehamitea politistilor, optimismul nostru – ciudat lucru – a prins aripi cand ne-au spus politistii ca ar trebui sa ne cautam actele in tomberoanele din jurul „locului faptei”, ca „asa fac astia”... si mai ciudat a fost ca in primul tomberon am gasit actele Mariei si, ati ghicit, cartea cu titlul nu intamplator ales, „Survivor”...
Recunoscand astfel puterea karmica a acelei pene de bicicleta, care s-a transformat in 100$, care s-au transformat in carte, care a fost data cu praf de amprente, citita de multi si apreciata de tot atatia, sunt tentat sa ma gandesc la ce au patit oamenii aia care au furat lucrurile noastre. Sigur i-a ajuns si pe ei intr-un fel sau altul, sunt convins de asta.
Dar, mai important, poate ca ar trebui sa multumesc cuiului care mi-a gaurit cauciucul. Bine, stiu cum suna asta de la un tip care se pregateste sa fie tata, dar – nu radeti – chiar ii multumesc.
Si ca sa va dovedesc ca lucrurile – oricat de banale ar parea – nu se intampla degeaba, in biblioteca noastra cele doua carti – survivor si veronika sunt una langa alta.
Tocmai radeam de postarea anei (http://www.facebook.com/home.php#!/notes/ana-alexandra/d/215834838455029?notif_t=note_reply), cand mi-am adus aminte de fericirea pe care am simtit-o cand am gasit acea bancnota de 100$ pe jos... Incercand sa ii povestesc intamplarea intr-un comment la postare, ca pe o chestie de bad-karma good-karma, imi dau seama ca e mai adanca problema, si nu pana acum nu facusem niciodata legatura.
Poate ca vara petrecuta in OC a fost un pic mistica. Acum ma uit inapoi la toata nebunia care a fost vara aia cu oarecare detasare, dar atunci chiar aveam trairi adanci.
Ca tot vorbim de adancime, se facea ca, dupa 2 joburi si nu-stiu-cate nopti nedormite, demoralizat, sfarsit de oboseala si satul de munca de jos, ma pregateam sa merg in sfarsit acasa. Intr-un cuvant, psihicul meu era adancit in mizerie. Ies din magazin, dau sa ma urc pe bicicleta, si imi trece brusc prin cap top five-ul de injuraturi cand vad ca am pana...
A doua zi ar fi fost ziua mea libera. Dar nu, va trebui sa merg sa imi repar bicicleta... nu ca as fi stiut unde sa fac asta... Asa ca il vedem noi pe Victor cum merge in ziua lui libera si intreaba pe la toate magazinele obscure de hardware daca nu stiu de un bike-repair shop. Pe jos, tarandu-si bicicleta schioapa dupa el. Trecand printr-o benzinarie similara cu cea in care cu 2 luni inainte isi alimentase taietoarea de iarba direct de la pompa, vede acea „mancare pentru suflet” de care avea nevoie. O bancnota de 100$ indoita la un colt.
Isi da omu’ seama ca e o chestie de karma rasturnata, si zice ca nu vrea sa tina banii aia (desi venise in America sa faca bani), si ca vrea sa isi faca orice alt moft. Si isi aduce aminte ca prin zona era o librarie, care avea pe rafturi 3 carti d-ale lui Chuck Palahniuck, prea scumpe pentru niste romani veniti la munca in state.
Povestea s-ar fi terminat aici, cu un Victor multumit de noile sale carti, daca nu citeam postarea Anei din seara asta.
Mi-am adus aminte ca una dintre acele carti – Survivor – a avut si ea partea ei de good karma/bad karma. Se facea ca eram la teatru, la „Veronica se hotaraste sa moara”. Asa de mult ne-a placut cartea, ca am stat in picioare a doua oara sa vedem piesa, la Dramatic. Si a meritat. Chiar daca dupa ce am iesit, am vazut ca cineva s-a bucurat ca nu ne-am dus lucrurile la garderoba si le-am lasat in masina. Eu, Anca, Maria si Simona, ne-am trezit dupa piesa respectiva bogati spiritual, dar mai saraci cu geci, portmonee, rucsac, si cartea Survivor.
Adanciti din nou in mizeria psihica a celor ce tocmai au pierdut o gramada de chestii, dezamagiti de lehamitea politistilor, optimismul nostru – ciudat lucru – a prins aripi cand ne-au spus politistii ca ar trebui sa ne cautam actele in tomberoanele din jurul „locului faptei”, ca „asa fac astia”... si mai ciudat a fost ca in primul tomberon am gasit actele Mariei si, ati ghicit, cartea cu titlul nu intamplator ales, „Survivor”...
Recunoscand astfel puterea karmica a acelei pene de bicicleta, care s-a transformat in 100$, care s-au transformat in carte, care a fost data cu praf de amprente, citita de multi si apreciata de tot atatia, sunt tentat sa ma gandesc la ce au patit oamenii aia care au furat lucrurile noastre. Sigur i-a ajuns si pe ei intr-un fel sau altul, sunt convins de asta.
Dar, mai important, poate ca ar trebui sa multumesc cuiului care mi-a gaurit cauciucul. Bine, stiu cum suna asta de la un tip care se pregateste sa fie tata, dar – nu radeti – chiar ii multumesc.
Si ca sa va dovedesc ca lucrurile – oricat de banale ar parea – nu se intampla degeaba, in biblioteca noastra cele doua carti – survivor si veronika sunt una langa alta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
