miercuri, 28 martie 2012

generatia rasfatatilor

Nu sunt primul care spune ca suntem niste rasfatati. Noi toti. Bogati sau saraci. In democratii sau in regimuri totalitare. Adica, sa fim seriosi, cine nu-I invidiaza pe astia din Cuba?!? Dupa o anumita cantitate de mojito, nisip alb si apa turcuaz, poate sa faca orice dictator orice vrea el. Daca as fi un pic mai beat, as zice ca si bolnavii de cancer sunt rasfatati cu tehnologii in care se investesc miliarde de dolari. Si de ce ma gandesc mai mult, imi dau seama ca intr-adevar, toti suntem rasfatati. Inclusiv homeless-ii aia oropsiti din L.A. Nu din New York, pentru ca acolo se face chiar frig iarna. Constantenii stiu de ce.
Si, pe langa asta, ne si plangem din ce in ce mai mult. Ni se pare ca lumea a ajuns intr-un stadiu oribil, insuportabil…
Acum cateva luni am trecut prin niste momente ingrozitoare, si credeam ca voi invata, in sfarsit, sa fiu perfect multumit cu chestiuni simple ca sanatatea, familia si o zi cu soare. Dar, vorba cantecului a castigat si de data asta: too much is never enough… Ca o musca in zborul ei spre soare, oprita din nou si din nou de un geam invizibil pentru ea, cautam intotdeauna ceva mai bun decat ceea ce avem deja.
Si in cel mai scurt timp posibil de la cele mai noi cuceriri ale stiintei, ni se pare ca meritam totul. De la un “simplu” smartphone, internet in avion, salariu mai mare, politicieni necorupti, lideri inspirati, sclavi devotati, totul ni se cuvine. Pentru simplul fapt ca ne imaginam aceste lucruri. Noi si John Lennon.
Desi cred ca fara aceasta nemultumire continua am fi ramas in evul mediu (sau poate nici acolo n-am fi ajuns…), parca ar fi bines a mai zicem si stop-joc din cand in cand. De exemplu, in seara asta.
Stop joc!