happy end?

Desi inca am glezna un pic umflata, si inca ma doare, ma simt ca la sfarsitul unui film american bun… unul cu happy end, cu iz politic, si cu farmec de basm…
Daca va spun ca am fost la un “vraci local”, o sa intelegeti referirea la basm, si la happy end... dar n-o sa va vina sa credeti cum ajungem la politic... bine, nu ajungem chiar la politic, dar in domeniul administrativ in mod cert.
Dupa cum stiu toti prietenii de pe facebook, eu am avut piciorul in ghips, de la o glezna umflata la fotbal... Foarte increzator in fortele proprii de auto-vindecare – la inceput – am ajuns la doctor doar in a treia zi dupa fericitul eveniment. Vizita la doctor nu m-a ajutat deloc sa imi imbunatatesc parerea despre sistemul roman de sanatate. Doctorul, fara sa puna mana pe picior, cu o simpla privire aruncata in scarba pe radiografie, da verdictul: entorsa = ghips 2 saptamani. “Dar stiti, poate gasim alta solutie...” “NU, ghips”.
Si ghips a ramas... pana a treia zi, cand in lipsa oricarui semn de imbunatatire a situatiei, si cu niste degete innegrite (va reamintesc ca problema era la glezna, nu la degete), am decis sa dau jos ghipsu’. Am abandonat atunci orice speranta in auto-vindecare si medicina conventionala, si am cedat insistentelor din jurul meu, acceptand vizita unui fizioterapeut. Bineinteles ca eu atunci nu stiam diferenta intre un fizioterapeut competent, si altul mai putin competent... sau chiar masochist.
Si asa a urlat Victor vreo 10 minute in continuu, in timp ce acel fizioterapeut il apasa pe glezna umflata de parca exorciza un demon... Victor a rezistat tentatiei de a-si extinde violent piciorul intr-un spasm de durere care s-ar fi terminat in gura fizioterapeutului aplecat spre glezna sa, sperand ca se va vindeca miraculos dupa acest mic purgatoriu...
Dar, pentru ca nici in filmele americane nu se rezolva totul asa de usor, au mai urmat inca vreo 3 zile de durere continua, acutizata in urma exorcismului. Intre timp, un client foarte amabil mi-a povestit de un batranel la vreo 80 de km de Brasov, care stie sa “repare” ligamente sucite... Hop in masina (de fapt, a fost un fel de hop-hop, caci nu puteam sa calc pe piciorul drept) si tzusti la batranel, intr-un sat uitat complet de lume, dar in care inca mai gaseam mentosane... in acel sat, pe intuneric, era coada la magazinul cu mentosane, si bineinteles, la batranel.
Lumea iesea de la el schiopatand mai putin decat la intrare, si cu zambetul pe buze. Trebuie ca am nimerit unde trebuie, imi ziceam eu, visand ca voi putea merge cat de curand. Dupa ce ne-a certat nevasta-sa ca de ce am venit asa tarziu, intru, ma descalt, imi pun piciorul “sus pe cric”, si astept “magia...”
Batranelul ma unge cu ceva, si incepe sa imi maseze glezna usor, finut. Ma intreaba ce lucrez. Cand aude ca sunt avocat, imi da un plic, sa imi dau cu parerea... preocupat sa vad ce a primit omul, simt, si dup-aia aud, o trosnitura sanatoasa in glezna, picior, pe undeva pe acolo... imi zice ca “pe asta l-am facut”, si arata spre degetul mare...
Bine, sa nu intram in prea multe detalii, va spun ca in total au fost vreo 5 trosnituri... timp in care urlam, si citeam titlul executoriu pe care tocmai il primise batranelul... cred ca povestea asta trebuie pusa in dictionar, la definitia sintagmei “ironia sortii”... omul urma sa fie executat silit de Casa de Asigurari de SANATATE!!!... Da, adica de aia care ne iau o carca de bani in fiecare an (eu platesc vreo 2.000 de lei pe an) si nu prea reusesc sa ne vindece nici cand racim. 2000 de lei ii cereau si astia batranelului. Cred ca daca primea banii care i se ofereau de la toti oamenii pe care i-am vazut eu in acea jumatate de ora – hai o ora – cat am stat pe acolo, tot cam 2000 de lei facea batranelul. Dar nu, el nu primea mai mult de 20 de lei de la fiecare om vindecat.
As trage o gramada de concluzii de aici, dar nu vreau. Vreau sa raman cu mirajul acelui om rupt complet de lumea in care traim noi, si sa savurez farmecul lui amestecat cu amarul constrangerilor pe care le are, si gandul ca peste cativa ani nu va avea cine sa ne mai repare...