Azi m-am uitat la The international. Departe de a fi un film grozav, mie totusi mi-a dat de gandit. Bine, a avut niste replici (probabil citate de altundeva…) foarte interesante. Spre exemplu, “you might meet your destiny on the road you took to avoid it”…
Cred ca singurul lucru de care mi-a fost frica vreodata a fost sa nu regret alegerile facute. Sau, cu alte cuvinte, sa nu ma trezesc aproape de varsta pensionarii gandindu-ma ca mi-am irosit viata. De-asta am incercat sa imi pastrez cat mai multe optiuni deschise. Lucru care imi aduce aminte de alta replica din film: “sometimes, you have to know which bridges to cross, and which to burn”…
Pe autostrada, spre exemplu, daca ratezi o iesire, e destul de nasol. Mergi pe jumate adormit in rutina lui 130, subconstientul tau imediat vede sageata catre iesire, dar nu iti dai seama ca ai ratat iesirea decat dupa ce treci de bifurcatie. Iti dai seama imediat ca vei pierde ceva timp pana sa te intorci pe drumul cel bun. Problema e ca in viata reala, nu iti dai seama imediat ca ai ratat o iesire.
Totusi, ce se intampla pe autostrada, cand nu stii unde vrei sa ajungi exact? Si sa facem lucrurile si mai interesante, sa presupunem ca ai un singur plin de benzina. Just the one trip. THE TRIP of YOUR LIFE.
Nu mai ratezi iesirile, ci pur si simplu treci pe langa ele. Sigur ai ratat ceva frumos, dar poate vei gasi ceva frumos daca mergi inainte. Nu te vei intoarce niciodata in locul ala. Nu mai ai benzina. Sau timp. Iti pare un pic rau dupa fiecare iesire, nu?
V-as da o tona de exemple din viata mea, sau mai degraba din mintea mea. Alegeri pe care simt ca trebuie sa le fac. De la unul aparent banal: “o sa vreau vreodata sa imi iau un Porsche?” pana la chestii decisive de genul raspunsurilor pe care o sa vreau sa le dau Antoniei, la intrebari decisive de genul… “tati, ce e aia o pitzipoanca?”… dar sunt convins ca aveti si voi alegerile voastre de facut. Ok, mai am una: ce e mai bine? Sa alegi sa iti amani alegerile, sau sa “get it over with fast?”…
duminică, 29 mai 2011
duminică, 22 mai 2011
razbunarea timpului
Daca acum ceva vreme timpul nu mai avea rabdare cu noi, acum mi se pare ca noi nu mai avem rabdare cu timpul. Totul trebuie sa se intample acum. Probabil ca treaba asta e valabila pentru toti oamenii, dar ma refer in primul rand la romani.
Saptamana trecuta veneam cu trenul de la bucuresti. Trenul avea intarziere vreo 10 minute. Tot atatea minute a trebuit sa ascult o pensionara cum se plangea (probabil unei alte pensionare, la telefon) ca ce o enerveaza trenurile astea care tot timpul intarzie… acuma, desi la inceput mi s-a parut hilar, daca stai sa te gandesti, pensionarii mai au foarte putin timp de trait. Doar n-o sa si-l petreaca intr-un tren…
Acum cateva zile, cineva a scris pe peretele cuiva un mesaj… cu tenta politica. Nu, nu era pe facebook. Peretele era al unei case de pe strada lunga, dar putem spune ca era peretele cuiva. Acel proprietar de perete si-a pus o tablita cu numarul casei, 20. Sub tablita era o completare: “de ani de la revolutie, degeaba”. Nici “artistul” nu mai avea rabdare. Vroia paradisul promis cand am iesit din comunism… Chiar credem ca in 20 de ani putem sterge cu buretele 50 de ani de comunism? Si oare, nu s-a schimbat nimic de atunci?
De ieri, genunchiul meu stang nu vrea sa mai munceasca. Zice ca vrea la pensie. Serios?!?! La 28 de ani????
Acum, Anca nu mai are rabdare sa vin dracului odata la culcare….
La inceput, m-am gandit ca suntem – noi romanii, si mai ales genunchiul meu roman – niste rasfatati. Ca nu stim sa apreciem lucrurile bune pe care le avem. Nu zic ca nu e loc de mai bine. Adica, oricat de multumit as fi de intarzierea minima a trenului de saptamana trecuta, nu as merge asa departe – cum au facut astia de la “Capital” – incat sa acord premii companiei care se lupta cu calea ferata Campina-Predeal de cativa ani buni, si tot nu da semn ca o sa termine prea curand.
Dar o zi pe saptamana, propun sa ne si bucuram de lucrurile care merg mai bine decat in trecut. Adica sa avem rabdare cu timpul. Caci altfel, se va razbuna din nou, si nu o sa mai aiba el rabdare cu noi…
Saptamana trecuta veneam cu trenul de la bucuresti. Trenul avea intarziere vreo 10 minute. Tot atatea minute a trebuit sa ascult o pensionara cum se plangea (probabil unei alte pensionare, la telefon) ca ce o enerveaza trenurile astea care tot timpul intarzie… acuma, desi la inceput mi s-a parut hilar, daca stai sa te gandesti, pensionarii mai au foarte putin timp de trait. Doar n-o sa si-l petreaca intr-un tren…
Acum cateva zile, cineva a scris pe peretele cuiva un mesaj… cu tenta politica. Nu, nu era pe facebook. Peretele era al unei case de pe strada lunga, dar putem spune ca era peretele cuiva. Acel proprietar de perete si-a pus o tablita cu numarul casei, 20. Sub tablita era o completare: “de ani de la revolutie, degeaba”. Nici “artistul” nu mai avea rabdare. Vroia paradisul promis cand am iesit din comunism… Chiar credem ca in 20 de ani putem sterge cu buretele 50 de ani de comunism? Si oare, nu s-a schimbat nimic de atunci?
De ieri, genunchiul meu stang nu vrea sa mai munceasca. Zice ca vrea la pensie. Serios?!?! La 28 de ani????
Acum, Anca nu mai are rabdare sa vin dracului odata la culcare….
La inceput, m-am gandit ca suntem – noi romanii, si mai ales genunchiul meu roman – niste rasfatati. Ca nu stim sa apreciem lucrurile bune pe care le avem. Nu zic ca nu e loc de mai bine. Adica, oricat de multumit as fi de intarzierea minima a trenului de saptamana trecuta, nu as merge asa departe – cum au facut astia de la “Capital” – incat sa acord premii companiei care se lupta cu calea ferata Campina-Predeal de cativa ani buni, si tot nu da semn ca o sa termine prea curand.
Dar o zi pe saptamana, propun sa ne si bucuram de lucrurile care merg mai bine decat in trecut. Adica sa avem rabdare cu timpul. Caci altfel, se va razbuna din nou, si nu o sa mai aiba el rabdare cu noi…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
