Another bullshitter bites the dust

Dupa cum frumos spunea Dustin Hoffman in nu-stiu-ce film pe care l-am vazut acum 15 de ani, lumea asta e facuta din mai multe straturi de cacat. Unul peste altul, de la fund pana la varf.
Si azi – zi de gratie dealtfel – mi-am dat seama ca el se referea la orice, in afara de oameni. Oamenii nu sunt sub nicio forma straturi de cacat. No way...
Ei de fapt sunt doar niste bullshitteri. Inclusiv eu. Le iese din gura un bullshit dupa altul. Inclusiv mie. Si cele mai multe bulshitturi le auzi atunci cand ii auzi pe oameni vorbind despre prioritati si principii, despre ceea ce vor ei cu adevarat de la viata.
Exemplul meu incepe cu o pasiune pentru snowboard, si o oroare de multimea din week-enduri din poiana brasov. Continua cu un job care imi permite un program cat-de-cat flexibil, si o jumatate de iarna in care nu am fost deloc cu placa in timpul saptamanii. De ce nu am fost? Pentru ca sunt un bullshitter atunci cand spun ca pentru mine, snowboard-ul e o prioritate. Azi mi-am luat inima in dinti, si am fost. Dar asta nu inseamna ca sunt mai putin bullshitter.
Am un prieten pentru care familia este foarte importanta, si care in ultimii 5 ani a stat la serviciu in jur de 70% din timpul „de veghe”. Recent, isi cam da seama ca ii creste copilul fara el, si se sperie. Incepe sa scada din acel procent. Dar asta nu il face mai putin bullshitter.
Mai stiu pe cineva, care chiar face doar lucrurile care il intereseaza. Dar el e cel mai mare bullshitter dintre toti. Exceptia care confirma regula, so to speak. Practic, pentru a face doar ce ii place, trebuie sa bullshituiasca in continuu pe cei care ii aduc bani, direct sau indirect, prefacandu-se ca face lucruri care nu ii plac, cand de fapt doar le evita. And he’s so good at it.
Mai vreau sa vorbesc despre o anumita specie de bullshitteri, in care ma incadrez si eu. E vorba de revoltatii-pasivi ai acestei lumi plina de straturi. Practic, la tot pasul vezi oameni care sunt nemultumiti de „sistem”, si de felul in care merg lucrurile in diferite colturi ale birocratiei sau ale lumii... dar nimeni nu prea face nimic concret. Aaa... pentru cei care isi pun un tricou cu peace, fumeaza iarba, si vorbesc despre a better place to live in, aia nu inseamna ca faceti ceva concret!
Si ca tot am vorbit de goddamn hippies (vorba lu’ Cartman), ma gandesc si la muzica. Muzica anti-sistem mi se pare cel mai mare cadou otravit, cel mai mare bullshit din toate timpurile. E-adevarat, nu este intotdeauna unul intentionat, dar mi se pare ca genul asta de muzica nu face decat sa elibereze un pic din presiunea maselor, care dupa ce o asculta li se pare ca au facut deja ceva impotriva sistemului si a stratului de cacat, si se culca linistiti. Si uite asa, muzica anti sistem nu face altceva decat sa tina razvratitii intr-o stare latenta, inofensiva pentru sistem...
Morala mea de bullshitter ar fi, deci, „don’t speak, act!”...

mai prosti sau mai destepti?

In pana de inspiratie de cateva zile, in ciuda unei dorinte reinnascute de a scrie, nici nu ma gandeam ca o sa ma apuc de scris datorita unui coleg de munca. Si nu e cliseul bine obisnuit in care ma enerveaza cineva si atunci ma pun sa imi vars nervii in scris. Colegul meu chiar a venit cu o intrebare inrebare interesanta, care merita discutata in cadrul unor filosofii urbane...
„Oamenii devin mai destepti, sau mai prosti, de la generatie la generatie?”
Evident ca mi-a captat atentia intrebarea, si au inceput sa imi flashuiasca in cap doua chestii:
pozele de la articolul lui Asimov despre „The marching morons”, in care povestea el cum ne indobitocim cu totii din cauza faptului ca doar cei mai putin inteligenti decid sa faca copii, si, la polul opus,
harta Pakistanului si a Indiei, case ale saraciei si capetelor luminate in ale calculatoarelor. Precum si casa celei mai interesante si destepte filosofii religioase din cate cunosc eu... ma refer la India acum.
De ce oare se spune despre americani ca sunt cei mai prosti din lume? Oare faptul ca au de toate ii face sa fie mai idioti? Nu au nevoie sa stie nimic, pentru ca au bani? Ce a fost oare mai intai? Prostia americanilor, sau reclamele mega-idioate de pe radiourile lor? Adica sunt prosti din cauza reclamelor, sau reclamele trebuie facute pe masura potentialului lor?
M-am gandit totusi ca nu putem da un raspuns, si ca in general, inteligenta se adapteaza la nevoi, si nevoile depind de la o societate la alta.
Asa ca i-am dat urmatorul exemplu. Un american cu iq 75,5 nu stie unde este Australia pe harta, dar isi permite sa ia un bilet de avion si ajunge acolo. Un roman are 140, si deseneaza harta lumii fara niciun sablon, dar nu are bani, si nu va vedea Australia decat daca isi pune inteligenta in scopul obtinerii unor resurse financiare. Amandoi vor sa ajunga in Australia.
Din punctul meu de vedere, inteligenta este o aptitudine care ne ajuta sa obtinem ce vrem. Inteligenta nu va fi pentru mine niciodata un scop in sine. Asa ca, cine e mai destept? Americanul sau romanul? Atentie, nu toti americanii isi permit sa zboare in Australia. Si el a trebuit sa-si foloseasca inteligenta sa obtina banii pentru zborul respectiv...
Ok, ok, i-ar fi mult mai greu romanului, din cauza salariului mediu. Si din cauza vizelor greu de obtinut pentru state. Dar...
Lasand Australia deoparte, pentru ca probabil e prea cald acolo pentru noi romanii, ma gandesc ca daca as castiga la loto, as fi dispus sa-mi donez majoritatea inteligentei si as vrea sa-mi folosesc restul pentru a face doar ce-mi doresc tot restul vietii...