Desi inca am glezna un pic umflata, si inca ma doare, ma simt ca la sfarsitul unui film american bun… unul cu happy end, cu iz politic, si cu farmec de basm…
Daca va spun ca am fost la un “vraci local”, o sa intelegeti referirea la basm, si la happy end... dar n-o sa va vina sa credeti cum ajungem la politic... bine, nu ajungem chiar la politic, dar in domeniul administrativ in mod cert.
Dupa cum stiu toti prietenii de pe facebook, eu am avut piciorul in ghips, de la o glezna umflata la fotbal... Foarte increzator in fortele proprii de auto-vindecare – la inceput – am ajuns la doctor doar in a treia zi dupa fericitul eveniment. Vizita la doctor nu m-a ajutat deloc sa imi imbunatatesc parerea despre sistemul roman de sanatate. Doctorul, fara sa puna mana pe picior, cu o simpla privire aruncata in scarba pe radiografie, da verdictul: entorsa = ghips 2 saptamani. “Dar stiti, poate gasim alta solutie...” “NU, ghips”.
Si ghips a ramas... pana a treia zi, cand in lipsa oricarui semn de imbunatatire a situatiei, si cu niste degete innegrite (va reamintesc ca problema era la glezna, nu la degete), am decis sa dau jos ghipsu’. Am abandonat atunci orice speranta in auto-vindecare si medicina conventionala, si am cedat insistentelor din jurul meu, acceptand vizita unui fizioterapeut. Bineinteles ca eu atunci nu stiam diferenta intre un fizioterapeut competent, si altul mai putin competent... sau chiar masochist.
Si asa a urlat Victor vreo 10 minute in continuu, in timp ce acel fizioterapeut il apasa pe glezna umflata de parca exorciza un demon... Victor a rezistat tentatiei de a-si extinde violent piciorul intr-un spasm de durere care s-ar fi terminat in gura fizioterapeutului aplecat spre glezna sa, sperand ca se va vindeca miraculos dupa acest mic purgatoriu...
Dar, pentru ca nici in filmele americane nu se rezolva totul asa de usor, au mai urmat inca vreo 3 zile de durere continua, acutizata in urma exorcismului. Intre timp, un client foarte amabil mi-a povestit de un batranel la vreo 80 de km de Brasov, care stie sa “repare” ligamente sucite... Hop in masina (de fapt, a fost un fel de hop-hop, caci nu puteam sa calc pe piciorul drept) si tzusti la batranel, intr-un sat uitat complet de lume, dar in care inca mai gaseam mentosane... in acel sat, pe intuneric, era coada la magazinul cu mentosane, si bineinteles, la batranel.
Lumea iesea de la el schiopatand mai putin decat la intrare, si cu zambetul pe buze. Trebuie ca am nimerit unde trebuie, imi ziceam eu, visand ca voi putea merge cat de curand. Dupa ce ne-a certat nevasta-sa ca de ce am venit asa tarziu, intru, ma descalt, imi pun piciorul “sus pe cric”, si astept “magia...”
Batranelul ma unge cu ceva, si incepe sa imi maseze glezna usor, finut. Ma intreaba ce lucrez. Cand aude ca sunt avocat, imi da un plic, sa imi dau cu parerea... preocupat sa vad ce a primit omul, simt, si dup-aia aud, o trosnitura sanatoasa in glezna, picior, pe undeva pe acolo... imi zice ca “pe asta l-am facut”, si arata spre degetul mare...
Bine, sa nu intram in prea multe detalii, va spun ca in total au fost vreo 5 trosnituri... timp in care urlam, si citeam titlul executoriu pe care tocmai il primise batranelul... cred ca povestea asta trebuie pusa in dictionar, la definitia sintagmei “ironia sortii”... omul urma sa fie executat silit de Casa de Asigurari de SANATATE!!!... Da, adica de aia care ne iau o carca de bani in fiecare an (eu platesc vreo 2.000 de lei pe an) si nu prea reusesc sa ne vindece nici cand racim. 2000 de lei ii cereau si astia batranelului. Cred ca daca primea banii care i se ofereau de la toti oamenii pe care i-am vazut eu in acea jumatate de ora – hai o ora – cat am stat pe acolo, tot cam 2000 de lei facea batranelul. Dar nu, el nu primea mai mult de 20 de lei de la fiecare om vindecat.
As trage o gramada de concluzii de aici, dar nu vreau. Vreau sa raman cu mirajul acelui om rupt complet de lumea in care traim noi, si sa savurez farmecul lui amestecat cu amarul constrangerilor pe care le are, si gandul ca peste cativa ani nu va avea cine sa ne mai repare...
vineri, 12 noiembrie 2010
miercuri, 27 octombrie 2010
Romania cu mana intinsa
Eram curios sa vad ce s-a intamplat cu motiunea. Si am indurat felul in care o reporterita hiper-ventilata a “agatat” o protestatara sa ii ceara parerea despre... viata si toate cele. Ca doar ce altceva sa o intrebe...
Bine am facut ca am indurat, ca m-a impresionat claritatea in exprimare a femeii respective. Desi ii tremura vocea, si a recunoscut ca este foarte enervata, a vorbit exemplar. Si spunea ca se simte “cu mana intinsa”... ca s-a saturat de conducatori, ca nu ea a votat cu actualii... Nu a zis cum ziceau parazitii, “noi ca prostii plangem dupa fostii”... dar mie mi se pare ca a subliniat perfect starea noastra a romanilor din ziua de azi. Romania e, in zilele astea, cu mana intinsa. Degeaba ne ofuscam cand vedem ce bascalie fac francezii despre noi. Poate ca si Shakira are dreptate cand ii zice lui Sarkozy ca toti suntem tigani... dar noi parca si mai mult decat altii...
Mai devreme, era un tip care se plangea ca are doar 850 de lei salariu. Era arheolog la nush ce institut din Oltenia. Reporterita l-a intrebat “ce salariu v-ar trebui sa traiti decent?”. Nicidecum nu i-a trecut prin cap sa il intrebe “cat meritati pentru munca pe care o prestati?”.
Ma intorc la tipa de mai sus, si zic jos palaria pentru felul in care spunea ca ne meritam soarta, pentru ca nu votam, sau cand votam o facem ca pe o obligatie, ca pe spalatul pe dinti. Nici nu gandim cand facem chestia asta.
Din nou, este exemplara tipa. Si reprezentativa pentru romani. Nu suntem prosti. Suntem chiar inteligenti. Dar, desi ne dam seama ca suntem cu mana intinsa, nu ne trece prin cap sa zicem “mea culpa, nu sunt destul de bun sa traiesc decent”... “sunt un ratat, am copiat in scoala, si acum nu sunt in stare sa imi tin un job intr-o companie performanta”... Si chiar daca zicem “mea culpa”, ne permitem totusi sa fim indignati pe conducatori, caci ei sunt datori sa ne faca sa traim decent. Nu noi, noi suntem datori sa stam cu mana intinsa.
Apropos de copiat. Merg azi in deane’s, la pub quiz. N-am fost niciodata, dar am auzit ca e plin de “destepti” care cauta raspunsurile pe net. Where there’s internet, there’s a way. Din nou, astia suntem noi romanii. Ne place sa fim primii, si facem orice (daca e foarte usor, evident) pentru a fi primii.
Bine am facut ca am indurat, ca m-a impresionat claritatea in exprimare a femeii respective. Desi ii tremura vocea, si a recunoscut ca este foarte enervata, a vorbit exemplar. Si spunea ca se simte “cu mana intinsa”... ca s-a saturat de conducatori, ca nu ea a votat cu actualii... Nu a zis cum ziceau parazitii, “noi ca prostii plangem dupa fostii”... dar mie mi se pare ca a subliniat perfect starea noastra a romanilor din ziua de azi. Romania e, in zilele astea, cu mana intinsa. Degeaba ne ofuscam cand vedem ce bascalie fac francezii despre noi. Poate ca si Shakira are dreptate cand ii zice lui Sarkozy ca toti suntem tigani... dar noi parca si mai mult decat altii...
Mai devreme, era un tip care se plangea ca are doar 850 de lei salariu. Era arheolog la nush ce institut din Oltenia. Reporterita l-a intrebat “ce salariu v-ar trebui sa traiti decent?”. Nicidecum nu i-a trecut prin cap sa il intrebe “cat meritati pentru munca pe care o prestati?”.
Ma intorc la tipa de mai sus, si zic jos palaria pentru felul in care spunea ca ne meritam soarta, pentru ca nu votam, sau cand votam o facem ca pe o obligatie, ca pe spalatul pe dinti. Nici nu gandim cand facem chestia asta.
Din nou, este exemplara tipa. Si reprezentativa pentru romani. Nu suntem prosti. Suntem chiar inteligenti. Dar, desi ne dam seama ca suntem cu mana intinsa, nu ne trece prin cap sa zicem “mea culpa, nu sunt destul de bun sa traiesc decent”... “sunt un ratat, am copiat in scoala, si acum nu sunt in stare sa imi tin un job intr-o companie performanta”... Si chiar daca zicem “mea culpa”, ne permitem totusi sa fim indignati pe conducatori, caci ei sunt datori sa ne faca sa traim decent. Nu noi, noi suntem datori sa stam cu mana intinsa.
Apropos de copiat. Merg azi in deane’s, la pub quiz. N-am fost niciodata, dar am auzit ca e plin de “destepti” care cauta raspunsurile pe net. Where there’s internet, there’s a way. Din nou, astia suntem noi romanii. Ne place sa fim primii, si facem orice (daca e foarte usor, evident) pentru a fi primii.
sâmbătă, 2 octombrie 2010
Timpul nu mai are rabdare cu noi…
Nu stiu altii cum sunt, dar eu ma simt prins in vartejul timpului, si al banilor. Si asta nu ar fi atat de rau daca nu as avea senzatia ca toti din jurul meu sunt lafel. Sa nu mai vorbim despre ce vad la televizor...
Incerc sa-mi dau seama daca asa a fost dintotdeauna, sau pur si simplu exista momente in istorie – ca in Morometii – in care timpul isi pierde rabdarea.
Daca stai sa te gandesti, e destul de trist sa fii sclavul timpului si al banilor... sau al principiului amar care le stapaneste pe amandoua.
Aveam un prieten care spunea ca timpul nu exista. In Zeitgeist ziceau ca nici banii nu mai exista de cand s-a renuntat la “gold standard”... departe de-a judeca cele doua afirmatii, eu sunt de parere ca ele exista datorita creatorilor lor : noi, oamenii.
Oare e lafel si pentru dumnezeu? A ajuns el sclavul oamenilor? Sa depinda existenta creatorului doar de creatiile sale esuate?
Gimme your thoughts on this...
Incerc sa-mi dau seama daca asa a fost dintotdeauna, sau pur si simplu exista momente in istorie – ca in Morometii – in care timpul isi pierde rabdarea.
Daca stai sa te gandesti, e destul de trist sa fii sclavul timpului si al banilor... sau al principiului amar care le stapaneste pe amandoua.
Aveam un prieten care spunea ca timpul nu exista. In Zeitgeist ziceau ca nici banii nu mai exista de cand s-a renuntat la “gold standard”... departe de-a judeca cele doua afirmatii, eu sunt de parere ca ele exista datorita creatorilor lor : noi, oamenii.
Oare e lafel si pentru dumnezeu? A ajuns el sclavul oamenilor? Sa depinda existenta creatorului doar de creatiile sale esuate?
Gimme your thoughts on this...
miercuri, 10 februarie 2010
Another bullshitter bites the dust
Dupa cum frumos spunea Dustin Hoffman in nu-stiu-ce film pe care l-am vazut acum 15 de ani, lumea asta e facuta din mai multe straturi de cacat. Unul peste altul, de la fund pana la varf.
Si azi – zi de gratie dealtfel – mi-am dat seama ca el se referea la orice, in afara de oameni. Oamenii nu sunt sub nicio forma straturi de cacat. No way...
Ei de fapt sunt doar niste bullshitteri. Inclusiv eu. Le iese din gura un bullshit dupa altul. Inclusiv mie. Si cele mai multe bulshitturi le auzi atunci cand ii auzi pe oameni vorbind despre prioritati si principii, despre ceea ce vor ei cu adevarat de la viata.
Exemplul meu incepe cu o pasiune pentru snowboard, si o oroare de multimea din week-enduri din poiana brasov. Continua cu un job care imi permite un program cat-de-cat flexibil, si o jumatate de iarna in care nu am fost deloc cu placa in timpul saptamanii. De ce nu am fost? Pentru ca sunt un bullshitter atunci cand spun ca pentru mine, snowboard-ul e o prioritate. Azi mi-am luat inima in dinti, si am fost. Dar asta nu inseamna ca sunt mai putin bullshitter.
Am un prieten pentru care familia este foarte importanta, si care in ultimii 5 ani a stat la serviciu in jur de 70% din timpul „de veghe”. Recent, isi cam da seama ca ii creste copilul fara el, si se sperie. Incepe sa scada din acel procent. Dar asta nu il face mai putin bullshitter.
Mai stiu pe cineva, care chiar face doar lucrurile care il intereseaza. Dar el e cel mai mare bullshitter dintre toti. Exceptia care confirma regula, so to speak. Practic, pentru a face doar ce ii place, trebuie sa bullshituiasca in continuu pe cei care ii aduc bani, direct sau indirect, prefacandu-se ca face lucruri care nu ii plac, cand de fapt doar le evita. And he’s so good at it.
Mai vreau sa vorbesc despre o anumita specie de bullshitteri, in care ma incadrez si eu. E vorba de revoltatii-pasivi ai acestei lumi plina de straturi. Practic, la tot pasul vezi oameni care sunt nemultumiti de „sistem”, si de felul in care merg lucrurile in diferite colturi ale birocratiei sau ale lumii... dar nimeni nu prea face nimic concret. Aaa... pentru cei care isi pun un tricou cu peace, fumeaza iarba, si vorbesc despre a better place to live in, aia nu inseamna ca faceti ceva concret!
Si ca tot am vorbit de goddamn hippies (vorba lu’ Cartman), ma gandesc si la muzica. Muzica anti-sistem mi se pare cel mai mare cadou otravit, cel mai mare bullshit din toate timpurile. E-adevarat, nu este intotdeauna unul intentionat, dar mi se pare ca genul asta de muzica nu face decat sa elibereze un pic din presiunea maselor, care dupa ce o asculta li se pare ca au facut deja ceva impotriva sistemului si a stratului de cacat, si se culca linistiti. Si uite asa, muzica anti sistem nu face altceva decat sa tina razvratitii intr-o stare latenta, inofensiva pentru sistem...
Morala mea de bullshitter ar fi, deci, „don’t speak, act!”...
Si azi – zi de gratie dealtfel – mi-am dat seama ca el se referea la orice, in afara de oameni. Oamenii nu sunt sub nicio forma straturi de cacat. No way...
Ei de fapt sunt doar niste bullshitteri. Inclusiv eu. Le iese din gura un bullshit dupa altul. Inclusiv mie. Si cele mai multe bulshitturi le auzi atunci cand ii auzi pe oameni vorbind despre prioritati si principii, despre ceea ce vor ei cu adevarat de la viata.
Exemplul meu incepe cu o pasiune pentru snowboard, si o oroare de multimea din week-enduri din poiana brasov. Continua cu un job care imi permite un program cat-de-cat flexibil, si o jumatate de iarna in care nu am fost deloc cu placa in timpul saptamanii. De ce nu am fost? Pentru ca sunt un bullshitter atunci cand spun ca pentru mine, snowboard-ul e o prioritate. Azi mi-am luat inima in dinti, si am fost. Dar asta nu inseamna ca sunt mai putin bullshitter.
Am un prieten pentru care familia este foarte importanta, si care in ultimii 5 ani a stat la serviciu in jur de 70% din timpul „de veghe”. Recent, isi cam da seama ca ii creste copilul fara el, si se sperie. Incepe sa scada din acel procent. Dar asta nu il face mai putin bullshitter.
Mai stiu pe cineva, care chiar face doar lucrurile care il intereseaza. Dar el e cel mai mare bullshitter dintre toti. Exceptia care confirma regula, so to speak. Practic, pentru a face doar ce ii place, trebuie sa bullshituiasca in continuu pe cei care ii aduc bani, direct sau indirect, prefacandu-se ca face lucruri care nu ii plac, cand de fapt doar le evita. And he’s so good at it.
Mai vreau sa vorbesc despre o anumita specie de bullshitteri, in care ma incadrez si eu. E vorba de revoltatii-pasivi ai acestei lumi plina de straturi. Practic, la tot pasul vezi oameni care sunt nemultumiti de „sistem”, si de felul in care merg lucrurile in diferite colturi ale birocratiei sau ale lumii... dar nimeni nu prea face nimic concret. Aaa... pentru cei care isi pun un tricou cu peace, fumeaza iarba, si vorbesc despre a better place to live in, aia nu inseamna ca faceti ceva concret!
Si ca tot am vorbit de goddamn hippies (vorba lu’ Cartman), ma gandesc si la muzica. Muzica anti-sistem mi se pare cel mai mare cadou otravit, cel mai mare bullshit din toate timpurile. E-adevarat, nu este intotdeauna unul intentionat, dar mi se pare ca genul asta de muzica nu face decat sa elibereze un pic din presiunea maselor, care dupa ce o asculta li se pare ca au facut deja ceva impotriva sistemului si a stratului de cacat, si se culca linistiti. Si uite asa, muzica anti sistem nu face altceva decat sa tina razvratitii intr-o stare latenta, inofensiva pentru sistem...
Morala mea de bullshitter ar fi, deci, „don’t speak, act!”...
vineri, 5 februarie 2010
mai prosti sau mai destepti?
In pana de inspiratie de cateva zile, in ciuda unei dorinte reinnascute de a scrie, nici nu ma gandeam ca o sa ma apuc de scris datorita unui coleg de munca. Si nu e cliseul bine obisnuit in care ma enerveaza cineva si atunci ma pun sa imi vars nervii in scris. Colegul meu chiar a venit cu o intrebare inrebare interesanta, care merita discutata in cadrul unor filosofii urbane...
„Oamenii devin mai destepti, sau mai prosti, de la generatie la generatie?”
Evident ca mi-a captat atentia intrebarea, si au inceput sa imi flashuiasca in cap doua chestii:
pozele de la articolul lui Asimov despre „The marching morons”, in care povestea el cum ne indobitocim cu totii din cauza faptului ca doar cei mai putin inteligenti decid sa faca copii, si, la polul opus,
harta Pakistanului si a Indiei, case ale saraciei si capetelor luminate in ale calculatoarelor. Precum si casa celei mai interesante si destepte filosofii religioase din cate cunosc eu... ma refer la India acum.
De ce oare se spune despre americani ca sunt cei mai prosti din lume? Oare faptul ca au de toate ii face sa fie mai idioti? Nu au nevoie sa stie nimic, pentru ca au bani? Ce a fost oare mai intai? Prostia americanilor, sau reclamele mega-idioate de pe radiourile lor? Adica sunt prosti din cauza reclamelor, sau reclamele trebuie facute pe masura potentialului lor?
M-am gandit totusi ca nu putem da un raspuns, si ca in general, inteligenta se adapteaza la nevoi, si nevoile depind de la o societate la alta.
Asa ca i-am dat urmatorul exemplu. Un american cu iq 75,5 nu stie unde este Australia pe harta, dar isi permite sa ia un bilet de avion si ajunge acolo. Un roman are 140, si deseneaza harta lumii fara niciun sablon, dar nu are bani, si nu va vedea Australia decat daca isi pune inteligenta in scopul obtinerii unor resurse financiare. Amandoi vor sa ajunga in Australia.
Din punctul meu de vedere, inteligenta este o aptitudine care ne ajuta sa obtinem ce vrem. Inteligenta nu va fi pentru mine niciodata un scop in sine. Asa ca, cine e mai destept? Americanul sau romanul? Atentie, nu toti americanii isi permit sa zboare in Australia. Si el a trebuit sa-si foloseasca inteligenta sa obtina banii pentru zborul respectiv...
Ok, ok, i-ar fi mult mai greu romanului, din cauza salariului mediu. Si din cauza vizelor greu de obtinut pentru state. Dar...
Lasand Australia deoparte, pentru ca probabil e prea cald acolo pentru noi romanii, ma gandesc ca daca as castiga la loto, as fi dispus sa-mi donez majoritatea inteligentei si as vrea sa-mi folosesc restul pentru a face doar ce-mi doresc tot restul vietii...
„Oamenii devin mai destepti, sau mai prosti, de la generatie la generatie?”
Evident ca mi-a captat atentia intrebarea, si au inceput sa imi flashuiasca in cap doua chestii:
pozele de la articolul lui Asimov despre „The marching morons”, in care povestea el cum ne indobitocim cu totii din cauza faptului ca doar cei mai putin inteligenti decid sa faca copii, si, la polul opus,
harta Pakistanului si a Indiei, case ale saraciei si capetelor luminate in ale calculatoarelor. Precum si casa celei mai interesante si destepte filosofii religioase din cate cunosc eu... ma refer la India acum.
De ce oare se spune despre americani ca sunt cei mai prosti din lume? Oare faptul ca au de toate ii face sa fie mai idioti? Nu au nevoie sa stie nimic, pentru ca au bani? Ce a fost oare mai intai? Prostia americanilor, sau reclamele mega-idioate de pe radiourile lor? Adica sunt prosti din cauza reclamelor, sau reclamele trebuie facute pe masura potentialului lor?
M-am gandit totusi ca nu putem da un raspuns, si ca in general, inteligenta se adapteaza la nevoi, si nevoile depind de la o societate la alta.
Asa ca i-am dat urmatorul exemplu. Un american cu iq 75,5 nu stie unde este Australia pe harta, dar isi permite sa ia un bilet de avion si ajunge acolo. Un roman are 140, si deseneaza harta lumii fara niciun sablon, dar nu are bani, si nu va vedea Australia decat daca isi pune inteligenta in scopul obtinerii unor resurse financiare. Amandoi vor sa ajunga in Australia.
Din punctul meu de vedere, inteligenta este o aptitudine care ne ajuta sa obtinem ce vrem. Inteligenta nu va fi pentru mine niciodata un scop in sine. Asa ca, cine e mai destept? Americanul sau romanul? Atentie, nu toti americanii isi permit sa zboare in Australia. Si el a trebuit sa-si foloseasca inteligenta sa obtina banii pentru zborul respectiv...
Ok, ok, i-ar fi mult mai greu romanului, din cauza salariului mediu. Si din cauza vizelor greu de obtinut pentru state. Dar...
Lasand Australia deoparte, pentru ca probabil e prea cald acolo pentru noi romanii, ma gandesc ca daca as castiga la loto, as fi dispus sa-mi donez majoritatea inteligentei si as vrea sa-mi folosesc restul pentru a face doar ce-mi doresc tot restul vietii...
vineri, 29 ianuarie 2010
Am fost si eu student o data…
Probabil ca si eu faceam tampenii cand eram student. Probabil ca am suparat multa lume cand pur si simplu vroiam sa ma distrez. De dragul fun-ului, nu conta ca se supara un om, de care 5 faceau misto. Probabil ca daca as fi baut destul, m-as fi simtit suficient de bine incat sa urlu de fericire, pana cand simteam ca imi plesnesc plamanii. Poate ca as fi dansat pe muzica de laptop, noaptea la ora 3, in camin.
Dar la minus 12 grade afara, sa stau cu geamul larg deschis la camera mea de camin, si sa urlu ca descreieratu’, de parca ar fi sfarsitul lumii, si sa trezesc oamenii din jur pe o raza de cel putin 500 de metri (cei cu termopane, ca cei fara aud si mai departe, cred...), nu cred ca as fi facut-o... sau cel putin nu cred ca s-a inventat substanta asta. Nu pentru mine.
Si mai incerc o data sa ii inteleg. Aveau accent de moldoveni. Poate sunt atat de departe de casa, incat nu mai conteaza nimic. Poate sunt extrem de tristi, sau dezamagiti, si nu mai conteaza pentru ei nicio regula sociala. Pur si simplu, pe astia nu i-ar deranja daca s-ar pisa pe 100 de oameni deodata. Sau poate nici nu stiu ce e aia o regula sociala.
Dar cum dracu’ sa-i inteleg pe politisti, care de mai bine de jumate de ora imi spun ca se duc acolo... sau cum naiba sa ii intelegi pe paznicii cu simtul raspunderii de la camin, care probabil in timpul zilei nu te lasa sa urci cu o floare in caminul respectiv de fete... nu ca as vrea sa le duc flori la maimutele alea in calduri, nu ma-ntelege gresit.
Dupa toate astea, nu pot sa-mi scot din cap un gand. in ce cacat de lume traim? Era oare idiocracy un film facut de un vizionar? Is Mike Judge the new Jules Verne?
E, pe langa gandul asta, recunosc ca ar mai fi si ala in care imi iau o pusca cu gloante de cauciuc si ii pisc un pic pe urangutanii aia... si gloantele de cauciuc sunt pentru ca m-am linistit intre timp, pana s-a deschis calculatoru’...
De fapt, cred ca asta e filosofarea pe care o propun. Conteaza daca omori o familie de urangutani? aaa... poate aia sunt pe cale de disparitie... dar urangutanii de care vorbesc eu sunt chiar in boom demografic... ii pasa cuiva?
Daca citesti a doua zi in ziar "studenti moldoveni galagiosi, impuscati de un pensionar cu tulburari de somn, si fara bani de somnifere", oare la ce te gandesti? Zici oare "ce bine, pot sa dorm linistit", sau "sa mor eu daca mai fac vreodata scandal in camin"...
Probabil ca si eu faceam tampenii cand eram student. Probabil ca am suparat multa lume cand pur si simplu vroiam sa ma distrez. De dragul fun-ului, nu conta ca se supara un om, de care 5 faceau misto. Probabil ca daca as fi baut destul, m-as fi simtit suficient de bine incat sa urlu de fericire, pana cand simteam ca imi plesnesc plamanii. Poate ca as fi dansat pe muzica de laptop, noaptea la ora 3, in camin.
Dar la minus 12 grade afara, sa stau cu geamul larg deschis la camera mea de camin, si sa urlu ca descreieratu’, de parca ar fi sfarsitul lumii, si sa trezesc oamenii din jur pe o raza de cel putin 500 de metri (cei cu termopane, ca cei fara aud si mai departe, cred...), nu cred ca as fi facut-o... sau cel putin nu cred ca s-a inventat substanta asta. Nu pentru mine.
Si mai incerc o data sa ii inteleg. Aveau accent de moldoveni. Poate sunt atat de departe de casa, incat nu mai conteaza nimic. Poate sunt extrem de tristi, sau dezamagiti, si nu mai conteaza pentru ei nicio regula sociala. Pur si simplu, pe astia nu i-ar deranja daca s-ar pisa pe 100 de oameni deodata. Sau poate nici nu stiu ce e aia o regula sociala.
Dar cum dracu’ sa-i inteleg pe politisti, care de mai bine de jumate de ora imi spun ca se duc acolo... sau cum naiba sa ii intelegi pe paznicii cu simtul raspunderii de la camin, care probabil in timpul zilei nu te lasa sa urci cu o floare in caminul respectiv de fete... nu ca as vrea sa le duc flori la maimutele alea in calduri, nu ma-ntelege gresit.
Dupa toate astea, nu pot sa-mi scot din cap un gand. in ce cacat de lume traim? Era oare idiocracy un film facut de un vizionar? Is Mike Judge the new Jules Verne?
E, pe langa gandul asta, recunosc ca ar mai fi si ala in care imi iau o pusca cu gloante de cauciuc si ii pisc un pic pe urangutanii aia... si gloantele de cauciuc sunt pentru ca m-am linistit intre timp, pana s-a deschis calculatoru’...
De fapt, cred ca asta e filosofarea pe care o propun. Conteaza daca omori o familie de urangutani? aaa... poate aia sunt pe cale de disparitie... dar urangutanii de care vorbesc eu sunt chiar in boom demografic... ii pasa cuiva?
Daca citesti a doua zi in ziar "studenti moldoveni galagiosi, impuscati de un pensionar cu tulburari de somn, si fara bani de somnifere", oare la ce te gandesti? Zici oare "ce bine, pot sa dorm linistit", sau "sa mor eu daca mai fac vreodata scandal in camin"...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
