Din Capote

Satul de a ma zbate sa fiu original, week-endul asta am citit o carte. O vara de rascruce, de Truman Capote. Nimic extraordinar, decat un stil excelent de a povesti. Dar, ca sa completez descrierea sentimentului lipsei originalitatii, o sa citez din carte. Asa ca iata fraza care mi-a placut cel mai mult.

„Cea mai mare parte a vietii e atat de monotona, incat nici nu merita sa o discuti, si monotonia se face simtita la toate varstele. Cand schimbam marca tigarilor pe care le fumam, cand ne mutam in alt cartier, cand ne abonam la un alt ziar, cand ne indragostim sau punem punct unei legaturi, nu facem decat sa protestam, in felurite chipuri, usuratice sau profunde, impotriva monotoniei, cu neputinta de diluat, a vietii de zi cu zi”

O copie a unei copii…

Ma gandeam la cum asteptam noi vara... si cand zic noi, nu il includ si pe Mihai!!! tradatorul!!! si ma intrebam, oare verile seamana intre ele? daca da, de ce vrem sa se repete?
S-o iau altfel - De ce ne uitam la acelasi film de doua ori? Ok, nu luam in seama filmele tare complicate sau alea vazute fara traducere. Ok, nici fight club. Acum ma uit la tentatia seductiei. Nu orice tentatie a seductiei, ci chiar Tentatia seductiei 2. oribil film. Mai mult de jumate din replicile astea stupide ma duc cu gandul la not another teen movie. A fost insa o singura replica – a lui Sebastian, cand zice ca se simte ca intr-un episod pilot dintr-un eventual serial siropos care nu a fost preluat de nimeni – care a mai salvat un pic din rusinea filmului...

Si totusi, m-am simtit bine uitandu-ma la el. N-am invatat nimic, nu sunt mai inteligent, nu mi-a crescut averea... poate doar barba.

La fel, azi, dupa fotbal, am inceput sa spunem tot felul de bancuri. Toate auzite mai de mult, si spuse deja de 1000 de ori. De ce le mai spunem, daca si-asa le-am trimis pe mail la toata lumea? Mint, nu le-am trimis la toata lumea. De fapt, eu trimit „spam-uri” din-astea doar cand sunt cu adevarat faine. Altfel sunt egoist si le tin pentru mine. Dar ziceam ca le-am trimis la toata lumea pentru ca stiu ca multi fac asta, si de dragul ratingului apelez la sentimente/amintiri/actiuni comune majoritatii. Aaa, am uitat de fapt ca eu nu scriu pentru majoritate. Dar trebuia sa fac si eu – sau sa zic ca fac si eu – ceva atat de comun si banal incat reuseste sa se intoarca la tine in aceiasi zi. Mailul cu bancurile, adica.

Cum ar fi ca atunci cand cineva, la o discutie, are de comunicat o idee hazlie/interesanta si zice Fw: Fw: Fw: Fw: Fw: Fw: Fw: „idee hazlie/interesanta”. Si cel mai misto moment e cand tipul care a venit cu ideea o aude de la altcineva - RE: Fw: Fw: Fw: Fw: Fw: Fw: Fw: „idee hazlie/interesanta”. Si atunci se simte excelent. Ca in Solaris, unde bine zicea tipul ala ca nu dorim sa cunoastem alte civilizatii, vrem doar sa gasim oglinzi ale civilizatiei noastre. Avem acel sentiment de foame sufleteasca inainte sa cunoastem ceva nou, si in loc sa il studiem cu adevarat, incercam sa il bagam in sertarele inguste ale mintii noastre pline de categorii, subcategorii si prejudecati.

Suntem asa de legati de eficientizarea actiunilor, incat facem reguli pentru bancuri, ca regulile pentru mesajele din outlook. Bancurile porcoase nu le „trimitem” la parinti. Bancurile despre exploatarea sclavilor pe salarii minime le trimitem la sefi. Bancurile despre eternul feminin le trimitem jumatatii, poate intelge si ea ceva... Ce-ti e si cu tehnologia informatiei asteia... anca zice ca totusi, tehnologia e faina, atunci cand incerci sa te uiti la un film pe dvd, si te intrerupe ceva/cineva. Nu mai ai timp sa te uiti, trebuie sa duci dvd-ul inapoi de unde l-ai inchiriat. Il duci, si dup-aia te razgandesti. Il mai iei o data, si il bagi din nou in aparat. Dai play, si vezi cu stupoare ca pleaca exact de la minutul 51, acolo unde l-ai lasat dinainte.

Cu toate astea nu incerc sa imi dau seama daca sa ma mai uit o data la fight club, caci l-am inchiriat si pe el. Nici sa elimin „copiile” din viata mea, si sa fiu original. Nu as putea, pentru ca sunt convins ca ce gandesc eu a mai fost gandit de altcineva, cu cel putin 100 de ani inainte. Daca nu in aceiasi forma (electronica adica, si cu referiri la outlook express si filme din mileniul III), pe-aproape macar. Si eminescu avea dreptatea lui. Si profa de retorica, probabil, cand imi spunea ca gandurile mele (pe care eu le credeam iesite din insasi supa primordiala) erau de fapt foarte asemanatoare cu ale lui nietzsche. Ce incerc sa fac e sa nu seman cu un fotocopiator, cu butonul de copy blocat sub presiunea unei telecomenzi de teve, care copiaza aceiasi pagina, aceiasi pagina, aceiasi pagina...

Mama ei de vara - Tiberiu

“Da frate Victor, a trecut vara”, iti raspundeam eu abatial, in gand, citind ce-ai scris tu pe minunatul nostru blog ultima data. De ce ma adresam asa, habar nu am. Frati nu suntem, calugari nu suntem, fumat nu eram… Dar ma rog, trecuse vara. Iar eu inca nu realizasem treaba asta, care-i de fapt una din marile tragedii ale fiintei mele. Si tare-i trist, caci se si intampla in fiecare an! N-ar putea sa se termina vara macar la doi ani? Sau trei? De ce trebuie sa vina toamna in fiecare an? Si nu, nu imi pun astfel de intrebari asteptand raspunsuri astronomico-meteorologice. Nu astept raspunsuri de niciun fel. Sa nu-mi raspunda nimeni! Raspunsurile voastre nu vor fi luate in seama!

Asadar, a venit toamna. Pasarelele isi fac bagajele, pleaca-n cine stie ce tari calde la care si eu jinduiesc ca un caine la un os mare si gustos, pasaricile si ele isi fac bagajele, pleaca la facultate sau cine stie unde – destinatia difera de la pasarica la pasarica, natura se pregateste parca de culcare, soarele e din ce in ce mai obosit, e din ce in ce mai frig, din ce in ce mai innorat, cerul devine pe zi ce trece din ce in ce mai gri. E nasol frate Victor (iar ti-am zis asa, ciudat). In cele din urma va veni iarna. Iar mie nu prea-mi place iarna. Si cand au stabilit astia zonele de clima, nu m-a intrebat nimeni pe mine cum mi-ar placea sa fie asta temperat-continentala. Ma simt inselat!

Or sa vina sarbatorile, asta e ok. Dar dupa ele, in ianuarie-februarie eu ating apogeul depresiei. Daca ar fi dupa mine, eu as interzice luna februarie! Iti zic, e ceva in neregula cu luna asta! Zapada se transforma in noroi, devine gri, cerul e si el mai gri ca niciodata, uneori chiar cenusiu. Unde mai pui ca pe la noi pe-aici, pe taramuri mioritice, si blocurile-s gri. S-au gandit unii, oameni inteligenti in mod evident, sa le faca ei gri. Ma gandesc… s-or fi gandit sa asorteze blocurile cu luna februarie? Probabil ca nu, dar daca da, le-a iesit frate! Oricum ar fi, acum ii inteleg pe ursi de ce hiberneaza.

A trecut vara… Stii ce fac eu cand se termina vara? Astept sa vina vara! As putea deci sa zic ca eu, asa mai ciudat cum sunt, imi petrec trei sferturi din viata asteptand. Si incepe sa-mi devina din ce in ce mai clar ca trebuie sa fac ceva! Trebuie sa scriu cartea aia din care tot sterg la fel de mult cat scriu si sa ma mut in p…ula mea intr-o tara unde nu se termina vara. Zicea bine Mihai cu Aruba si Trinidad. Sa fie soare frate! Sa fie cald, sa te scalzi in mare, sa inoti, sa citesti la lumina zilei, sa faci dragoste, sa mai si scrii, sa… Trebuie sa ma apuc de scris. Dar e licenta asta… dupa ea o sa fie masteru’, dupa master o sa fie doctoratu’… mereu o sa fie ceva! Mama ei de viata, mama lui de sistem sufocant in care traim, mama ei de vina pe care-o dam pe toate cacaturile nu mai ca se ne gasim scuze si sa nu ne implinim visele! Mama ei de economie de piata, de crize financiare si de robotei teleghidati in care ne transformam pe zi ce trece. Mama lor de bani si mama lu’ ala care i-a inventat, grec sau chinez, sau ce mama lui o fi fost. “Mama noastra, de noi toti, tara de tampiti si hoti”, cum zicea Ada Milea.

Ma gandesc ca Ada Milea stia ea ceva cand zicea asta cu “hotii si tampitii”. Eu nu pot sa zic nimic sigur. Imi dau seama ca incerc sa invat multe. Incerc sa aflu multe, dar am impresia ca nu invat nimic. Cu cat incerc mai tare, cu atat mai putin cunosc. Ma seaca la inima chestia asta. Deja nu mai am nicio certitudine. In schimb, dubiile mele sunt din ce in ce mai adanci, din ce in ce mai numeroase. Sunt plin de dimele. La mine-n cap numai semne de intrebare… Dar acum trebuie sa plec la scoala, sa mai aflu niste incertitudini. Oare Transilvania o fi a noastra pe bune? Ma intreb si eu… De ce nu m-as intreba? Doar n-am fost acolo sa vad daca aia acum o mie de ani mancau branza cu ceapa sau gulas. Doar Benedetto Croce zicea ca noi nu stim mai nimic din ceea ce credem ca stim (si nu se referea numai la istoria cand zicea asta). Si nu numai el, multi altii, doar ca mi-am adus eu aminte de el acum. Dar oare astia stiau ce ziceau? Dar oare noi stim ceva din ceea ce credem ca stim?

Numai intrebari frate. In asteptarea verii eu imi pun intrebari. Ce altceva sa fac? Doar nu-s urs sa hibernez! Sa vina odata vara sa pot sa nu-mi mai pun intrebari! O fi avut dreptate ala cand facea retrospectiva si zicea ca daca nu ti-e nasol, nu faci nimic bun. Nu inveti nimic, nu creezi nimic. Totu-i sufrinta si revolta! Hai ca plec la scoala sa nu se faca prea tarziu. Bine ne-am regasit pe minunatul nostru blog! Mama noastra!