Poate intr-adevar nu criza ar trebui sa fie scuza a tot ce se intampla in jur. Poate ca toate corporatiile astea mari dau vina pe criza cand se justifica fata de inspectoratele de munca pentru concedieri. Concedieri care oricum erau planificate, si al caror scop este doar sa le creasca lor puterea. Pentru ca in conditii de somaj mare, forta de munca e mai ieftina. Poate clasa de mijloc ajunsese la un asa nivel de dezvoltare (mai degraba acumulare de bogatii) incat deja era in pericol sistemul sclaviei ascunse pe care o traim astazi.
Vreau sa va vorbesc aici de oamenii periculosi pentru societatea sclaviei de azi. Ei sunt cei care au pus deoparte suficienti bani incat sa zica, GATA! Nu mai tre sa muncesc nicio zi in viata mea!!! Si ma uit in jur, si e plin de astfel de oameni...sau ma rog, de oameni care isi doresc sa zica asta... unii vor sa joace poker toata viata, unii vor sa vada lumea, unii vor sa stea linistiti... nu sunt crestin, dar trebuie sa exclam un mare „JESUS”! Nu de altceva, dar trebuie sa va spun cat de mult ma sperie chestia asta. Cat de mult ma gandesc unde o sa ajungem, ce revolutie o sa mai coacem acum, cand toti ne dorim altceva decat ce avem? Si apoi ma linistesc, si imi dau seama ca oricat de mult urasc munca, tot o fac... si intervine demonul obisnuintei, si lenea de revolutie, care e mai mare decat lenea de munca...
Nu lasati incoerenta scrisului meu sa va pacaleasca. Chiar aveam niste ganduri coerente. Si plecau de la ideea ca nu imi place lumea in care traim. Nu imi place ca suntem fortati sa platim din ce in ce mai mult pentru petrol, mancare, gaz si electricitate. Din nou un mare JESUS!!! Nu suntem chiar atat de prosti sa nu vedem ca pretul petrolului ar trebui sa scada un pic mai mult, conform noilor cotatii de la burse. Hello people, is anybody out there?!?!
Sau nu imi place ca democratia este furata pe fata zilele astea. Fie de Bush in 2004, fie de coalitii surprinzatoare in Romania de acum, fie de seful de clasa impus de profesor...
Nici despre razboaie nu pot sa zic ca am o parere grozava... si nu-mi spune ca sunt necesare... chiar daca au fost vreodata, asta impotriva terorii nu e. Punct. Violenta aduce dupa sine mai multa violenta. Punct. Ar trebui sa punem punct violentei. Punct.
Mai aveti un pic de rabdare, toate subiectele astea mari se vor lega imediat si vor da nastere unei...ceva.
Acum cativa ani, eram oripilat de felul in care se privatiza petrom, precum si alte minunatii ale guvernarii psd. Si tanar si revolutionar cum eram, ma tot gandeam la solutii. Stiam cu totii ca nimeni nu va sta in inchisoare pt asta. Si felul in care a platit nastase – lipsa aparitii publice un an jumate – desi e un inceput, nu e nici pe departe suficient pentru a forta oamenii sa nu mai fure. Si ma gandeam sa devin un sniper razbunator... cum se privatizeaza cate un petrom, cum PAC! – cade un cap. Poate nu capul respectiv era tata lor, dar daca semnatura lui e pe acte, PAC! Sa vezi atunci responsabilitatea guvernarii...
Asa gandeam atunci. Ideea aia e undeva ingropata in cufarul prafuit al ideilor mele marete si nepuse in practica niciodata. De ce mi-am adus aminte de ideea asta? Pentru ca, pe scurt, nu imi place lumea in care traiesc, si vreau sa o fac mai buna. Si nu vreau sa ma folosesc de scopul asta ca sa imi ating mijloacele – adica puterea. Singura intrebare e CUM? A! Si nu o sa ma multumesc cu „a-mi face particica mea”, a imparti iubire in coltul meu de planeta, sperand ca vor fi mai multi care raspandesc filosofia iubirii decat cea a armelor.
Ma tot gandesc zilele astea la o schimbare radicala a societatii. Daca tot timpul ajunem in aceeiasi criza de supraproductie, inseamna ca poate ceva nu e bine. Inseamna ca suntem ca o musca ce vrea sa ajunga la lumina/soare/aer, si se tot loveste de geam. O doare cand se loveste, dar merge cu elan din nou, si din nou, si din nou... oare nu tine minte ca acum jumate de secunda s-a lovit de geam? Poate nu a durut-o asa de tare...
Ma mai gandesc si la faptul ca o schimbare radicala – dupa cum s-a vazut in istorie – nu inseamna nimic. De fapt, lucrurile se schimba incet, si societatea evolueaza putin cate putin. Si motorul este in gandurile noastre, ganduri care controleaza vorbele, vorbele care cauzeaza actiunile, actiunile care au consecinte. Iar consecintele ne dau din nou ganduri. Ce-ar fi sa lucram cu totii la ciclul asta? Poate ne folosim si de o mica descoperire numita subconstientul colectiv, si sa lucram mai asiduu la evolutia rasei noastre. Imi plac caricaturile legate de evolutia maimutei catre om, om care odata ridicat in picioare se cocoseaza peste calculator, sau se transforma in porc. Parerea mea e ca ne putem transforma in orice. Ideea e sa stim ce vrem de fapt.
Daca vi se pare in continuare ca nu sunt coerent, este pentru ca e adevarat. Nu aveam ganduri coerente, ci doar dorinta de a pune mai multe intrebari, care „puse in cor” vor putea struni evolutia noastra catre.... fuck knows what!!
Daca am fost suficient de clar, ati inteles pana acum ca eu as da destul de mult credit liberului arbitru. Si totusi am intitulat prezenta pastila filosofica „facing the loaded gun”. Motivul ar putea sa fie faptul ca mi-a placut Jack Nicholson in The departed... intr-adevar, when ur facing the loaded gun, what difference does it make? Intr-adevar exista situatii in care daca ajungem nu avem de ales. Si vom face orice sa ne salvam pielea. Dar daca stim asta despre noi, daca ne cunoastem suficient, vom putea sa... limitam situatiile limita. Si sa ne pastram cat mai mult din libertatea cugetului, claritatea viziunii si alegerea inteleapta.
Asa ca fara sa ma gandesc ca voi deveni vreodata pedofil, sau negru, va cant „heal the world, make it a better place”...
