12 mai 2008
Am citit ce-ai scris tu si am incercat sa inteleg. Mai intai mi-ai dat impresia unei impacari, dupa care, mi-ai dat impresia unei revolte. Cand am crezut ca am inteles, am inceput sa scriu. Am crezut ca am scris bine, ca am inteles, dupa care mi-am dat seama ca s-ar putea sa nu fi inteles nimic. Am sters. M-am gandit. Am recitit. Iarasi am crezut ca am inteles. Iarasi m-am apucat sa scriu si bineinteles, iar am sters. De ce? Am crezut ca n-am inteles. Dar intelesesem. Pentru a treia oara m-am apucat sa citesc. Era clar ca intelesesem. Iarasi am scris, dar iarasi am sters. Nu mi-a placut ce am scris de data asta. Poate ca-s prea pretentios, poate ca-s satul sa aberez, poate ca iarasi o sa sterg. Nu ca ar conta. Vezi… asta este de fapt ideea… nu cred ca mai conteaza. Si nu e vorba de lehamite la mine, asa am crezut initial, dupa care am realizat ca mie, de fapt, nu-mi mai este scarba de impocrizia din jurul meu (doar de cea din mine). Cum sa imi fie scarba? Toti oamenii pe care-i cunosc eu sunt ipocriti, vezi ca asta te include si pe tine (acuma rad). Dar nu glumesc. Toti oamenii pe care ii cunosc eu sunt ipocriti. Sincer zic asta! Iar eu sunt cel mai ipocrit! Fie si numai pentru faptul ca pe mine ma cunosc cel mai bine, pe cand pe altii, fara a-i cunoaste indeajuns, nu-i pot aprecia la maxima impocrizie.
Ne plangem incontinuu. Ba ca traim intr-o tara corupta (dar dam cu totii spaga), ba ca e poluare (dar cu totii contribuim sub o forma sau alta), ba ca nu stiu cine e de cacat (iar eu nu, pentru ca eu sunt perfect), ba ca… Par revoltat? Ei bine, nu-s. Chiar deloc. Si nu e vorba de faptul ca nu-mi mai pasa, sau ca m-as fi adaptat la mediu… nici macar nu stiu despre ce este vorba. De fapt, eu agnostic fiind, nici macar nu-mi permit sa-mi dau seama ca este intr-un fel sau in alt fel. Ipocriti suntem cu totii. Si ipocriti au fost si cei dinaintea noastra, iar copiii nostri vor fi si ei ipocriti. Si stii de ce? Pentru ca ipocrizia este o trasatura importanta a omului civilizat. Poate chiar o trasatura umana generala. Sau majora… nu stiu exact.
Hai sa luam ca exemplu un caine. Face o tampenie, mananca bataie si a doua zi te iubeste. Ba chiar te iubeste si cand il bati, daca-l bati. Sau cand il certi, asta depinzand de stapan. De ce? Pentru ca el stie ca-i caine, si stie ca daca face o tampenie, si-o ia pe coaja. Daca bati un om, o sa te urasca. De ce? Pentru ca e om, iar oamenii urasc. Pentru ca oamenii-s ipocriti.
Nu incerc sa argumentez nimic, nici sa enervez pe cineva. Incerc doar sa nu ma mint. Sau sa fiu sincer, chiar daca, datorita franchetii mele stupide (caci dupa unii franchetea e stupida prin natura ei), toti cunoscutii mei s-ar supara pe mine… dar stii ce-i amuzant? Sa zicem ca X se supara pe mine ca l-am facut ipocrit. Asta e amuzant. X nu se va supara pe mine ca am zis ca impocrizia este o trasatura sau o caracteristica umana. Nu. X se va supara pe mine ca am zis ca el, X, este ipocrit. Este amuzant… sau trist… Este cumva, oricum.
Si totusi, eu nu asta vroiam sa spun. Eu vroiam sa spun ca mie, de la o vreme imi vine sa tac. Nu mereu, dar des. Din ce in ce mai des, imi vine sa tac. Simt asa, o pofta ciudata de tacere. Si nu ca n-as avea multe de zis, dar am ajuns la aceeasi concluzie cu Caesar: “in general, oamenii cred cu usurinta ceea ce vor sa fie adevarat”. Pai si atunci, la ce bun cuvintele? Chiar asa, de ce scriu eu acum? Cum de ce? De ipocrit ce sunt! Sau poate ca tacerea mi-a facut pofta de scris… cine stie? Dar nici asta nu conteaza.
Hai sa spun ce am inteles eu din ce-ai scris tu. Eu am inteles ca esti revoltat de ipocrizie, rautate, egoism, desi initial mi-ai dat impresia unei impacari cu cele ce se petrec in jurul nostru. Sau si cu cele ce se petrec in noi insine. Mi-a placut si cand ai spus de egoism si rautate, dupa care ai facut referire la oglinda. Chiar mi-a placut mult! Mi-a placut si cand ai zis ca ti-ai dori ca ea sa te placa pentru penibilul din tine, iar atunci cand am citit asta, undeva, intr-un cotlon umbrit al capatanii mele goale, un pitic alcoolic s-a trezit din somn (sau din betie, depinde cum se culcase), si speriat de mesajul tau, a murit. A murit de nervi de fapt. Si de sperietura, dar mai ales de nervi. Dumnezeu sa-l ierte. Si pe pitic, si pe mine, mai ales pe cei ce cred ca exista Iad, pe cei pacatosi, pe cei care injura la volan, pe cei care consuma stupefiante, pe prostituate si pe soldati. De ce si pe soldati? Pentru ca soldatii omoara oameni. Si sa-i ierte si pe ipocriti. Asta daca El exista, caci eu, care-s agnostic, nu-mi permit sa afirm ca Dumnezeu exista. Si nici sa infirm asta. Eu nu-mi permit domne’… ce chestie… Si nu este aici vorba de scepticism, ci de agnosticism. Ca sa vezi!
As mai avea eu cate ceva de spus, doar ca mi-a venit iarasi pofta sa tac. Si in plus, mi-am adus aminte o zicala araba, care ar spune mai bine decat mine si in mai putin cuvinte, multe dintre cele pe care vroiam sa le zic.
Proverb arab: Exista pantru feluri de oameni: acei ce stiu si stiu ca stiu (acestia-s intelepti, asculta-i), acei ce stiu, dar nu stiu ca stiu (acestia-s adormiti, trezeste-i), acei ce nu stiu, si stiu ca nu stiu (acestia-s ignoranti, ajuta-i) si acei ce nu stiu, dar cred ca stiu (acestia-s prostii, fereste-te de ei).
Noapte buna! Sau cum vrea fiecare.
P.S. Nu sunt din prima categorie, dar sigur nici din ultima (doar rar).
Un comentariu:
De oameni ma separa toti oamenii.
Trimiteți un comentariu