Intr-o lume in care coca-cola si fotbalistii ii unesc pe italieni si germani, intr-o lume in care zeul ban ne pune sa facem lucruri ciudate, si unde copacii sunt mai inteligenti decat noi, si d-aia ne enervam si ii taiem pe toti, eu incerc sa … nu ma adaptez. E interesanta puterea omului de a se adapta la mediul inconjurator. Aproape ca nu ma mai ingrijoreaza lipsa ozonului sau… a aerului. Daca eu m-am obisnuit cu meschinariile din jur, si ba mai mult, am si inceput sa ma folosesc de ele, in propriul meu folos, de ce nu ne-am obisnui si cu cea mai acida si devastatoare poluare?
Noroc cu ada milea. Ca mai respir si eu... „aer curat”... bine, recunosc ca intr-o duminica frumoasa ca asta in care stau si ma bronzez pe terasa poate ar trebui sa nu ma gandesc la nimic si sa imi incarc bateriile pentru saptamana ce vine. Saptamana in care sa ma gandesc cum sa ma ... adaptez mai bine la mediul inconjurator, sa vad cum o sa fiu cel mai adaptat dintre adaptati...
Cred ca intrebarea care se pune – in capul meu, bineinteles – este „a te adapta, sau a te revolta?” „to adapt (unii ziceau live) or to revolt (tot aia ziceau not to live)? That is the question”
Stiu! Acum imi dau seama de ce imi place absurdistanu’ lu ada milea. E o chestie frumoasa pentru care nu trebuie sa faci nimic. Este acolo, one button touch away. Nu tre sa faci nimic pentru ea. Ea si-a scris versurile deja, a inregistrat instrumentele, si totul e perfect. Nu trebuie sa muncesti o luna pana la salariu ca sa poti sa-ti infrumusetezi locuinta, sau sa iti iei un sejur la 5 stele. Nu trebuie sa „apesi butoanele” oamenilor sa iti zambeasca. Cred ca asta imi doresc. Ca oameni sa imi zambeasca fara sa le apas butoanele. Nu vreau sa muncesc o viata pentru vacanta de pe lumea-ailalta. Cine a zis ca bucuriile nemuncite nu sunt asa valoroase, fie se insela, fie era patron de sclavi. Si spunea asta sclavilor.
Nu am castigat niciodata la loto, dar cred ca e fain feelingu’. Ce daca nu am muncit pentru bucuriile mele? Daca am invatat ca sa iau nota mare, si am luat nota mare, nu am de ce sa ma bucur asa tare. Care e marea mea bucurie? Ca legea cauza-efect functioneaza? Nicigand! Bucuria vine cand legea probabilitatile sunt rasturnate de ... stiu eu? Spune-i divinitate, spune-i noroc chior, spune-i cum vrei. Dar eu unul am obosit sa imi iau destinul in propriile maini. Nu mai are niciun fun tactica asta. Filosofia asta de viata e depasita. Cred ca ce vreau sa spun este ca nu vreau ca tipa sa ma placa doar pentru ca m-am imbracat frumos, si m-am parfumat scump. Vreau sa ma placa si in cel mai jenant moment al meu. Nu stiu de ce, dar vreau.
Si vreau sa nu mai vad rautate si egoism. Dar nu pot. Pentru ca fie ca ma uit in jur, fie ca ma uit in oglinda, le vad. Poate mai multa rautate in jur, dar... ei sunt mai multi. Dar asta imi pare deja alta poveste.
Un comentariu:
Bine te-am regasit.
Trimiteți un comentariu