Crizat fiind de criza celor din jur, in criza de timp si de bani, imi dau seama ca acum e momentul. Ce alta ocazie mai buna sa ma reapuc de scris, decat o criza de sorginte materiala?... ne umplem golul buzunarelor cu preaplinul sufletesc care ti-l da un gand nou, o idee creata, salvatoare pentru oamenii care risca tot mai mult sa se transforme in cartitze care sapa orbeste dupa aur de la 40 de ore pe saptamana in sus...
Si din mormanul de subiecte pe care criza ni le scoate la lumina, prin minunatul ei efect creator, alegem urmatoarea intrebare sub-existentiala – „de ce dracu am vrut sa vad a doua oare Kill Bill – vol. II?”
Nu. Stop. Nu e bine ce fac. Nu sunt destul de clar. Ne intoarcem in timp acum vreo 4 ani, cand am vazut prima data Kill Bill II la cinema. Am fost entuziasmat, extaziat, uluit, iluminat, toate intr-una. Ce mai incolo si-ncoace, de-a dreptul orgasmic. Imi veneau idei minunate, si ma ofticam ca nu pot pune pe pauza sa le scriu. Am iesit din sala de cinema pe cele 7 carari ale betiei cinematografice, vrand in acelasi timp sa ii imbat si pe cei din jurul meu. Mi-am jurat ca tre’ sa mai vad neaparat, si imediat, inca o data filmul. Totodata, mi s-a parut ca ar fi existat niste replici atat de tari, incat puteau fi ridicate la rangul de revelatie filosofica. Eram convins ca inteleg ce stiu eu ce mister ascuns al existentei. In caz ca ati uitat, sau ca vi se pare ca nu tineti pasul, vorbesc in continuare despre Kill Bill. Volumul II. Si daca inca nu va par un ciudat desavarsit, va mai spun un lucru – eu am plans la Terminator II!!!!
Revenind in epoca cea crizata, am reusit sa ma tin de promisiune/juramant/dorinta autoimpusa... si mi-am inchirat Kill Bill – vol. II. Si acum sunt iar pe mai multe carari. Dar ce sa vezi? Nu pentru aceleasi motive. Revelatia de acum mi se pare mai degraba legata de metafora folosita in film pentru relatiile conjugale, si fatalismul inerent lor. Si fatalism in general...
Intrebarea care se pune acum este nu atat de ce am vrut sa revad un film anume, ci mai degraba de ce vrem sa „stocam” sentimentele (caci e mai degraba un sentiment decat o idee ce am avut eu in urma filmului) pe hartie, sau de ce vrem sa le transformam in arta? Ok, poate nu sunt cel mai tare in descrierea sentimentelor, dar mie nu mi-a prea reusit sa retraiesc un anume sentiment doar prin recitirea „constatarilor scrise de mine in stari de euforie”... revelatiile sunt de moment, si ar trebui sa ne bucuram de ele in momentul respectiv, ar zice o parte din mine, daca as lasa-o. Dar nu o las, pentru ca nu mi-am facut inca o parere ferma despre asta.
Ar mai zice sa nu incercam sa pastram paradisul pentru mai mult... si totusi, eu acum ce fac? In loc sa raman prostit de film, si sa ma uit pe fereastra la... „portal of glory” – pentru asta nu e suficient sa fii cunoscator de engleza, tre sa stii si heroes III, dar si cum se vede bellevue residence de pe canapeaua care ma tine pe mine si pe acest laptop plin cu ... sentimente, idei, revelatii si muzica de la the doors – ma apuc si imi ridic nivelul de atentie pentru a putea pune in cuvinte ceea ce simt. Si facand asta, ma pierd in lupta cu vocabularul meu limitat si cu dorinta insuficient de puternica de a ma face inteles.
Insa in lupta asta, imi dau seama de un lucru. Nu mai conteaza asa mult ca maine merg la serviciu. Fuckitall se cheama medicamentul gasit. Poate reusesc sa fac din chestia asta cel mai important lucru din viata mea. Ma rog, cel putin unul mai important decat serviciul.
Nu, Victor. Esti prea personal, din nou. incearca sa iti aduci aminte ce te-ai gandit la inceput. Legat de criza. Legat de oamenii care fiind scosi cu forta din goana dupa aur, vor fi nevoiti sa se apuce de citit carti, de vizionat filme, de facut dragoste si nutrit sperante profunde si imateriale. A, da! Asta vroiam sa spun, dar am uitat, intentionat cred. Pentru ca poate inca nu sunt convins ca asa se va intampla. Totusi, ce sansa mai buna pentru a ne dezrobi de sclavia banului, decat o criza financiara?!!? Think about it!!! Daca merele sunt intangibile, cel mai probabil sunt acre! Cine stie? Poate chiar aceasta acreala a merelor este chiar originea tuturor filosofiiilor!!!
3 comentarii:
Mai intai vroiam sa fac o destainurie, dealtfel nerusinoasa: si eu am plans la Terminator II. Probabil pt. ca la varsta aia, ca si acum, robotii imi erau mult mai simpatici decat oamenii...
Dupa asta vroiam sa zic altceva, nu ca ma bucur ca ai scris iar, dar ma bucur si mai mult pt. ca ai scris despre toate rahaturile la care ma gandesc eu de vreo luna. Urmeaza sa termin doua referate pt. maine la scoala, desi ma bate gandu' sa ma revolt in loc sa scriu despre lucruri care nu ma intereseaza deloc si sper sa ma apuc si eu de zis ceva dupa asta. Nu de alta, da-mi vine sa-mi cumpar o arma cu luneta si nu-mi place vanatoarea deloc.
de ce oamenii sunt oameni? de ce nu se numesc animale sau - stiu - robotzei...
Da, Vic, criza e un motiv bun de a ne intoarce la bucuria primordiala.
aNK (caps locku` asta!)
eu cred ca noua oamenilor ne place sa avem scuze.
ma opresc un pic dupa fraza asta de inceput pentru a face o paranteza.
Paranteza: Am inceput intempestiv cu afirmatia de mai sus, pentru asta ma supara pe mine acum, this is on my mind. Si e ciudat, am vrut sa revin asupra ei pentru ca nu avea legatura cu criza neaprat.
Desi citind ce ai scris tu mi-a re-amintit de nemultumirea mea. Desi poate nici ce ai scris tu nu are neaprat legatura cu criza. Si pana la urma de ce totul trebuie sa aibe legaura cu criza?
Am inchis paranteza.
Legat de partea cu scuzele, e doar un lucru pe care il oberv si care ma supara. Contextul asta de acum nu face decat sa amplifice tendinta oamenilor de se agata de orice impediment, de a-l amplifica si a se justifica. Este vorba de cei multi bineinteles.
Banuiala ta cum ca ne-am intoarce la 'preaplinul sufletesc' spune multe despre tine ca om, si ceea ce e important pentu tine. Sunt cumva de acord cu ideea ca trebuie sa pierdem totul ca se o putem lua de la capat mult mai plini de intelepciune si maturitate. Insa ma uit ca nu toti fac fata, ma socheaza sinuciderile, ma socheaza atitudinea de predare si neputinta.
Mie mi se pare o perioada normala, isoria ne arata ca astfel de momente sunt necesare si de multe ori benefice.E vorba despre o ciclicitate a evenimentelor. Sunt o multime de opotunitati, si da, poate scoate in evidenta mai mult valorile si capacitatea de a crea solutii, puterea creatoare decat puterea finaciara si atat.
e context si atat in care trebuie sa functionam, insa ma enerveaza ca devine o scuza, un cliseu de discutie, un pretext.
Apreciez insa abordare ta profunda, simpla, relaxata, dar cred ca prea putini vor avea rabdarea si detasarea ta..
nice reading you again,
za same doesn't matter who I am ;)
Trimiteți un comentariu