Ma tot bantuie de vreo saptamana niste ganduri. Pentru ca implica politica, fericirea si munca s-ar parea ca sunt total eterogene. Dar tare am senzatia ca sunt interdependente. Dupa cum iti vei da seama si in ceea ce citesti acum, nu sunt dintre cele mai coerente ganduri. Cred ca din cauza asta nici nu m-am apucat sa le pun pe hartie... digitala, pana acum. Satul de acest ping-pong cu gandurile dintr-un domeniu intr-altul, m-am hotarat sa le regurgitez pe toate aici si acum.
De fapt, cred ca problema e mai adanca decat incapacitatea de a da o forma gandurilor. Pur si simplu nu stiu sa aleg o atitudine fata de toate gandurile. Nu pot sa ma pozitionez nici pro, nici contra.
Vorba parazitilor, fa-ti curaj, „strange din dinti si da afara doar zeama...” si asa ca incep cu partea care are cele mai mari legaturi cu fericirea. Ieri, in timp ce faceam dus, m-a lovit un sentiment de totala lipsa de repere... m-am simtit ca in filmul ala cu jocul ciudat (continuarea la Jumangi, cred) in care casa pluteste in spatiu, si in jur se vad doar stele. Aleatoriu imprastiate... nu e o chestie absolut noua. De fiecare data cand ma loveste chestia asta, imi spun ca mi-am asumat chestia asta cand am renuntat la dumnezeu. De fapt cand am renuntat la dumnezei, sau la orice alta chestie sfanta. Intr-un fel, am incalcat sfaturile lui Blaga, de a nu risipi misterul... si am demistificat orice ... (as zice chestie, dar daca nu zic nimic, poate e mai cuprinzator...)
Plecand de la lipsa de repere, imi aduc aminte ca printre ganduri, erau si intrebari de genul „de ce au oamenii nevoia de stabilitate, de siguranta?” „oare innebunesc ei daca nu au parte de doza zilnica/saptamanala/lunara – depinde de cat de avansati suntem in dependenta de imuabil – de stabilitate?” de mult, raspunsul meu era ca va trebui sa imi creez artificial niste astfel de „stabilitati”... sa-mi pun niste geamanduri spirituale in marea ratacirilor... mai de mult – cand eram si mai mic si mai prost – ma gandeam ca singura constanta va fi caracterul meu. Eu voi fi intotdeauna acelasi, si voi fi mandru de asta. Dar, repet, asta gandeam inainte sa imi dau seama ca si eu ma schimb.
Aici intervine Metallica. Mi-am adus aminte ca gandul asta l-am avut prima data ascultand nothing else matters. Si pune-te tata si asculta nothing else matters in masina, cu fiecare ocazie. Un fel de munca silnica, de dat cu sapa dupa raspunsuri metafizice in nisipuri miscatoare... de vreo doua ori intr-o saptamana mi s-a parut ca am prins de coada raspunsul pe care il cautam... dar fiind in masina, nu am putut sa il concretizez in ceva care sa ramana. Si acum ascult, si tot nu pot sa cuprind ce gandeam atunci... este un fel de raspuns ciclic... pentru ca nothing else matters te duce cu gandul la ceva imuabil, peren, in ciuda tuturor celor vremelnice care se succed. Si in acelasi timp, zice ca „... I find in you, everyday something new...” ... sau asa ceva. Si nu imi zi ca e vorba de constanta schimbarii... ca e prea simplu. Si pur si simplu nu pot inghiti asa ceva...
Si pana la urma, intrebarea mai importanta nu e daca e sau nu ceva stabil in viata, ci mai degraba, cum esti mai fericit? Avand ceva stabil, sau nu? Imaginandu-ti ca nu iti trebuie stabilitate, sau imaginandu-ti ca ai stabilitate?...
Acuma, as fi putut sa fac o trecere mai subtila catre ganduri mai pamantene (impamantanite, stabile, u know!...) , dar voi trece direct la regurgitat gandurile despre munca si homo sovieticus. Homo sovieticus este o creatie intelectuala a lu patapievici, si desemneaza omul ca rezultat al comunismului... ziceam si de munca... pai, trasatura care mie mi-a atras atentia cel mai mult la homo sovieticus, este faptul ca uraste munca... nu stiu cat de mult sa il cred pe patapievici. Eu am fost in state, unde toti ex-sovieticii munceau cate 3 joburi deodata, si americanii sau occidentalii isi luau un amarat de part-time... deci ma voi lasa mai greu convins de teoria lui. ok, sa trecem la miez. Mie de ce dracu nu mai imi vine sub nicio forma sa muncesc? Mi-am dat seama ca munca innobileaza fraierii? Ca e o bratara de aur mai mica decat hotia sau speculatia? Ca m-am straduit pana acum sa imi fac toata „treaba” si mai mult chiar? Oare pot sa obosesc de munca la 25 de ani? Oare imi dau seama ca nu sunt obligat sa muncesc pentru a supravietui? Sau poate pur si simplu nu mi-am ales bine bratara de aur? Ok, destul despre munca... ma intorc la acest homo sovieticus, care indiferent de cum sta cu apetitul de munca, e clar ca e extrem de flamand. Foame de bani, de epatat, de tot ce e mai putin stabil... nu pot sa neg ca suntem marcati de comunism... si tare mi-e ca nu ne-a facut foarte bine.
Oare ce regim politic ne-ar face mai buni? Mai fericiti, mai impliniti? Stiu ca par domenii total diferite, dar eu as miza pe un regim politic nu care sa ne scoata din ratacire, dar macar unu care sa nu ne mai ofere atatea piste false. M-am gandit si la cateva principii... primul tre sa fie ca politicul sa nu mai promita bunastare. Bunastarea se atinge prin forte proprii. Daca speri sa ai bani pt ca ti se da (de la stat sau de la becali) esti un cersetor. Cersetorii sunt slabi, si deci neperformanti. Daca realizezi in schimb ca banii ii obtii cand ai ceva ce altii isi doresc, atunci esti pe drumul cel bun.
As fi tentat sa zic ca politicul ar trebui sa sugereze oamenilor ca bunastarea nu este cel mai important lucru, ca al doilea principiu, dar imi dau seama ca oamenii trebuie sa fie liberi sa isi stabileasca prioritatile. Liberi adica sa nu existe un efort concertat de a le insufla ganduri, ele sa fie insuflate haotic de mediul necenzurat, care sa actioneze ca un adevarat animal instinctual... care stie ce e bine pentru el... poate nu vom reusi mare lucru asa, dar macar poate ne vom cunoaste mai bine... si asta nu poate fi rau. Cred.
As mai avea si alte principii in cap, dar m-am plictisit pe mine insumi, d-apoi pe tine si celilalti doi cititori... asa ca o sa incerc sa extrag o morala.
Foaie verde de iaurt pe paine, taica-miu e-n Frankfurt maine. La dracu’! nu mi-a iesit asa de bine! Mai incerc o data – „nu mancati becuri nespalate!” aa.... ultima sansa – „nu bateti cuie in geamuri!” ...
Cu scuzele de rigoare pentru furtul intelectual de mai sus, mai comit unul, si va zic noapte buna sau buna dimineata, whatever. Fac versuri nu doar rime, sa-ti intre-n cap bine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu