Entry number 26 - Victor

Droguri? Nu...

Trag o linie si imi dau seama ca nu am nimic de adunat, doar de scazut. Asta folosind limbajul conventional omenesc, unde daca aduni e bine, si daca scazi e nasol.

Rulez o foaie, si constientizez ca e goala, ca n-am scris nimic pe ea. Nici eu, nici altcineva in locul meu. De altfel, nici nu stiu de datoria „cui” ar fi sa scrie ce trebuie scris... (aici nu pot sa nu observ versurile lui rocca de la firma... „ce ar mai fi de spus, ce-ar mai fi de facut?ce-ar trebui sa-ti cant, ca sa intelegi... sunt cat se poate de gol...”)

Iau o pastila – sau poate un pumn de pastile – si imi dau seama ca tot racit sufleteste sunt. Dar ca daca beau 300 de votca am sanse sa ajung la spital. Poate socializez cu cineva p-acolo...

Beau 300 de votca, si euforia nu vine singura. Nu vine nici insotita. Nu vine de loc. Si eu tot un gand singuratic ma simt. Dar stiu ca daca iau un pumn de pastile, poate se intampla ceva... nu stiu ce, dar tre sa fie mai interesant decat ce NU se intampla acum.

Imi bat o bila, si acum, pe langa suflet – acest concept creat din neantul neintelesului omenesc – ma doare si intreg corpul. Corpul, aceasta oglinda a sufletului. Deci tot ceva neinteresant.

Sa trecem la droguri mai putin „conventionale”.

Ma uit pe realitatea, si tot nu ma simt informat. Poate pentru ca sunt satul de mijloace de DEZinformare in masa? Oare de ce ma intereseaza pe mine cati oameni au semnat petitia anti taxa auto?

Ma uit la „V for Vendeta”, si tot nu ma simt razbunat. Oare dictatura poporului e mai buna decat dictatura elitelor?... si, indiferent de raspuns, care va fi frica secolului 21? Frica de a iesi din casa? Frica de a gandi?

Ma fut. Fac dragoste. Sex. Iubesc. Si sus si jos. Cand se termina, nu ma simt mai complet.

Sun prieteni sa iesim. Multi prieteni. Iesim. Bem. Povestim, radem, facem misto. Vorbim si chestii serioase cateodata. In drum spre casa, nu mai imi vine sa rad. Nici sa vorbesc serios. Imi vine doar sa mai sun alti prieteni si sa mai bem.

Scriu. Filosofez, si imbrac filosofie intr-un limbaj urban. Si ma simt bine. Acum. dar peste juma’ de ora?...

Oricat de rele ar parea drogurile din descrierea mea de mai sus, eu nu vad sa existe si altceva in viata asta. Orice facem care ne face sa ne simtim bine, e un simplu drog al fericirii. Niciunul nu e peren. It's never enough... Goana dupa fericire este o goana dupa droguri. Oare cand o sa ne dam seama de asta?... si dupa ce ne dam seama, cat o sa ne ia sa acceptam lucrul asta?

Nu pot decat sa va urez la toti „happy hunting!”. Cat despre mine, „Hey tambourine man, sing me a song...” (Bob Dylan, Tambourine man)