Entry number 27 - Tibi

Droguri, fericire… oameni… Inainte sa spun ca m-am bucurat putin ca ai scris asa repede… ah, prea tarziu! Dupa ce am spus ca m-am bucurat ca ai scris la asa scurt timp, o sa spun… acum am uitat ce vroiam sa spun. Ma gandesc la prea multe de-odata. Ascult si muzica, vreau sa si scriu, sa si fumez, sa beau si suc si ma gandesc si la o fata, la alta fata, la inca o fata… ma gandesc la oameni si cat de indiferenti sunt… Ma gandesc la mine, la tine, la saturatia asta la care am ajuns cu totii… Si ce fac eu, fire logica, atunci cand nu pot sa cuprind pe de-a-ntregul o problema? Atunci cand nu vad tot in ansamblu? Cand ma gandesc la prea multe? Incep sa-mi pun intrebari… Intrebatorul Burakuku…

Despre oamenii de pe strada si din masini

Am observat, in ultima vreme, ceva destul de interesant la mine. Lumea, cu 2-3 exeptii, incepe sa nu mai vorbeasca cu mine – credeam eu. De fapt, fenomenul este exact invers. Eu nu mai vorbesc eu ei. Ceva ma impinge sa explic, cum si de ce, in ce circumstante, cand s-a nascut chestia asta. Psivitatea asta exagerata a mea… Dar deocamdata nu-mi dau seama. Pur si simplu, nu prea mai am nimic de spus. Prefer sa ascult, dar ma plictisesc prea repede. Sincer sa fiu, am ajuns la concluzia ca lumea din jurul meu vorbeste numai cacaturi. Nu stiu ce janta, aia… de la OTV cum o cheama… cu “E” (tipa aia omorata dar vie)… asa, nu stiu ce film de rahat, nu stiu ce alta porcarie. Oricare-ar fi subiectul, e vorba de porcarii care nu fac altceva decat sa-ti incarce memoria. Nu ca as fi eu vreun geniu neinteles, sau vre-un pui de academician, dar acum serios… Chiar am ajuns vai de noi?
Nu inteleg cum de spun astia ca lumea incepe sa citeasca iarasi, ca vanzarile cresc la carti. O fi vreo conspiratie de genu’… “stati linistiti. Carti se vand, voi cititi. Ce? Nu cunosti pe nimeni care sa citeasca zilnic? Da… in afara de Pagini Aurii! Da! Carti! Romane! NU! Nu Pro TV Magazin! Carti ma, carti! Nu stii? E… Lasa… stai linistit. Carti se vand, voi cititi! Cum cine? Voi, oamenii. Chiar daca nu stiti. Da ma, da. Cititi ma! Pe bune!”
Cum spuneam, nu am pretentii decat din cateva pucte de vedere in ceea ce ma priveste si nicicunul dintre punctele respective, suspendate in spatiul narcisismului integru tipic burakukucist (sau burakucian – nu stiu cum sa-i zic), nu are treaba cu propasirea culturala, cu “vastele” mele lecturi sau cu cine stie ce alte preocupari intelectual-culturale. Am ajuns sa-mi dau seama, ca de la un punct - cum spunea un prieten - ajungi sa inveti degeaba. Cunoasterea ajunge sa se epuizeze pe sine, ca sa spun asa si uite c-am spus. Vai ce ma mai pierd in detalii…
Incercam sa spun ca nu-mi mai place lumea in care traiesc. Sincer sa fiu, cand ne-am apucat noi sa scriem eu ma cam izolasem de vechiul cerc de prieteni. Nu ca ma izolasem… dar… nu stiu. Da, ma izolasem. Si culmea, ca eram chiar fericit. Imi organizasem lucrurile de asa maniera incat sa pot face cate putin din fiecare… detalii, iarsai detalii. Ziceam nu asta, altce..va… da!

Oameni si iar oameni. Si degeaba

Nu ma mai satisfac oamenii. N-o spun nici cu rautate, nici infatuat, nici… nu ma simt deloc egoist sau nesimtit cand o spun, ca doar e vorba si de prietenii mei aici. Pur si simplu nu mai am nimic de comunicat multora dintre cei din jurul meu. Ajunge lumea sa ma intrebe… “Ce ai ma? De ce esti asa tacut? Esti nebun? La ce te uiti pe geam? Ce faci ma? De ce nu zici nimic? Meditezi?”
Da, meditez, si? Uite ca mai e un tampit pe lume, care in loc sa vorbeasca la o bere sau un suc despre carburatoare, jocuri pe PC (cateodata vb si despre jocuri dar doar despre doua sau trei), despre munca (de ca si cum n-ar fi de ajuns ca muncesti, trebuie sa si vorbesti despre asta) – prefera sa se uite pe geam si sa se intrebe cum ar fi aratat centrul Constantei fara 50 de ani de comunism. Oare ar fi fost blocurile la fel de inalte? Poate mai inalte? Cum ar fi aratat arhitectura? Politicienii ar fi fost tot asa, sau un pic mai… mai… nu, ar fi fost tot asa. Ca doar sunt politicieni… Da’ transcendenta exista?
Si asa am ajuns sa nu mai vorbesc aproape deloc. Doar tac. In speranta ca n-o sa spun vreo tampenie. Poate asa raman filosof. Taoist, dar filosof…

Droguri…

Ziceai de saturare… de saturatie… cred ca sunt ambele variate acceptate, dar as putea sa ma insel. Desi nu cred ca ma insel. De obicei cand ma insel, stiu dinainte. Uite cum ma pierd in cuvinte si taste si… mama ma-sii!
“Cum am ajuns asa?” – nu te-ai intrebat asta? De fapt, eu m-am regasit in ce ai spus tu, dar la mine se leaga de cei din jur. Adica nu ma mai incalzesc oamenii: “cand ies la un suc mai vorbesc si ceva serios. Dar dupa, in drum spre casa, ma gandesc sa sun alti prieteni si sa beau inca ceva” (sper ca te-am citat… acceptabil, din memorie). Cu doua-trei exceptii, eu ma plictisesc dinainte sa ajung in local... O sa fie aceleasi discutii naive… Daca ar fi sa ma gandesc mai bine, poate doar doua exceptii. Daca ar si sa fiu si sincer si sa spun ca una dintre cele doua, e Lady, cateaua mea (de care nu ma satur si cu care pot sa vorbesc aproape orice)… Atunci unii ar zice ca e trist, nu? Dar mie-mi vine sa rad… serios…
Suntem goi, pe bune. Toti. Nu-mi place sa ma exculd cum fac unii care se cred pesemne prea buni pentru Universul asta, la fel cum nici scuzele nu mi-au placut niciodata. Am ajuns cumva… cum ziceam mai demult eu, niste robotei intr-un sistem capitalisto-sclavagist. Traim intr-o perpetua goana dupa… nu stim dupa ce alegam exact. Si nu cam am fi cu totii altleti… Toate sau multe dintre ecuatiile sociale ajung sa se rezume la o singura concluzie – inertie: pentru ca trebuie, pentru ca asa este, pentru ca… Asta-i o treaba foarte trista, pentru ca observ ca ajungem sa ne gasim si scuze pentru propriul esec spiritual ca rasa.
Uite de exemplu cum m-am enervat eu si iar am dat cu pumnu-n perete – numai ca de data asta am dat mai bine decat atunci cand mi-am rupt mana – pentru ca am luat 6 la un examen la care credeam c-o sa iau 10. Asta pentru ca mi-a lipsit un curs. Si nu m-as fi enervat daca n-as fi stiut ca daca as fi fost ascultat de prof’ din toata materia in afara de subiectul ala, as fi luat cel putin 9. Dar m-am enervat ca s-a enervat el ca de ce n-am avut cursul. Probabil vroia sa-l mine si sa-i spun ca nu-mi aduc aminte. Asa mi-am adus aminte de un tip care a facut greva foamei la noi la istorie la secretariat si toti radeam de el ca-i nebun. Nu-i pusesera la dispozitie cursuri si cica scrie nu stiu unde ca la facultate sunt obligati sa-ti dea cursurile. Acum sincer, mi-e un pic rusine, si iarasi sincer, il apreciez pe tip pentru ca pe bune ca astia trebuie sa-ti puna cursuri la dispozitie… dar asta e alta mancare de peste (plachie sau saramura). Ideea e ca radeam de el ca neghiobii, ca asa-i romanu’ asta prost. Cand il vede pe unu’ care face ceva sa-si aspere un drept – chiar daca forma e poate exagerata – rade de el. Il ia la misto. Da’ cand avea microfoane-n cur de la securitate, le duceam doru’ astora de lupta pentru o idee… Poate exagerez eu putin cu limbajul, dar am ceva draci. Oare de ce am draci? Eu stiu ca lucrurile sunt intr-o continua schimbare si sunt dincolo de puterea noastra de intelegere. Poate ca totul se intampla cu un motiv sau poate nu. Poate ca toate lucrurile de sub Soare-s legate intre ele si suntem noi orbi si nu vedem…
Stiu si ca suntem niste fiinte primitive cu pretentii de evolutie, stiu ca societatea noastra e atat de veche… cam cat doi copaci mai logevivi, ale caror existente puse cam la cap, poate o intrec in batranete. Pai bine, de ce m-am enervat? Nu m-am enervat, da’ cred ca mi-e putin frica… de oameni. De indiferenta umana.
Poate n-are nicio legatura cu fericirea toata treaba asta si nici n-o sa ma chinui s-o leg in vreun fel, dar nu-mi vine sa cred ca uneori suntem atat de indiferenti. Si indiferenta asta, pana la un punct… imi este realmente… indiferenta. Nici asa nu e bine… Dar ma opresc aici, ca iar voi fi nevoit sa sfidez… ma opresc si gata.

Fericire

Cred ca este necesara o intrebare in urma a tot ceea ce-am debitat? Poti sa fii fericit intr-o lume ca a noastra? Intr-o lume cu criminali de razboi care stau bine-merci si-si vad de treburile lor, ba unii mai scriu si carti… dar fortele democratice sunt in cautrea lor si nu se vor lasa pana ce nu… nu se vor lasa. Intr-o lume in care milioane de copii ajung pe strazi si in orfelinate sau case de corectie unde-s batuti si violati, pentru ca verzelor care i-au conceput nu le-a pasat prea tare, intr-o lume in care astazi sunt 20 de grade si a doua zi ninge, dar chestia asta cu clima e o exagerare promovata de un tip invidios ca n-a ajuns presedinte S.U.A, iar savantii aia care-i sustin stiintific ideile-s nebuni. Intr-o lume in care de la Sumer incoace exista si vor exista razboaie in care vor murii prosti, pur si simplu pentru ca aduc bani unor oameni destul de influenti sa le poeneasca. Intr-o lume in care a existat Inchizitie, Cruciade iar unu’ ca Giordano Bruno a fost ars pe rug pentru c-a zis ca Soarele e centrul Universului si nu Pamantul si ca nu s-a cait – probabil i-a placut mai mult de Platon, in timp ce lu’ Papa ii placea de Aristotel si a zis sa-l arda pe rug… intr-o lume. Poti sa fii fericit intr-o asa lume? Poti! Daca vrei, poti! Adidas Torsion.
Noapte buna. Atat. Doar noapte buna. Pentru ca desi e inca lumina afara, eu zic ca-i tot noapte. Noapte a fost mereu, nu doar in Evul Mediu. Asa ca… noapte buna.