Entry number 28 - Victor

Nush daca putem fi fericiti intr-o astfel de lume, insa in mod cert ne simtim un pic mai bine daca dam vina pe ce e in jurul nostru pt lipsa fericirii… nu zic ca nu e vina lor… pe mine ma mai intereseaza cum se raporteaza lumea religioasa fata de toate astea. Astea fiind nedreptatile, marlaniile si gretoseniile din stanga si dreapta, de sus si de jos… adica, cum poti sa mai crezi intr-un dumnezeu bun ?... nu iti vine sa faci greva impotriva lui ? sa ii ceri demisia pentru incompetenta ? „nu mai spun nicio rugaciune pana nu se schimba ceva acolo sus!!!”... eu ma gandeam la un exercitiu pe care l-am putea face. Sa ne gandim cum ar arata o lume ideala. Si spun asta cu toata responsabilitatea. Adica stiind care au mai fost urmarile gandurilor de genul asta...

Stau si ascult melodia de la tine... „mad world” a lu Gary Jules... as vrea sa plang si nu pot... nu! Stai asa! Ne intoarcem la momentul de dimineata. Este momentul in care, singur in casa, imi dau seama ca nu pot sa fiu pe deplin multumit. Dar nici pe deplin nemultumit. Momentul in care din nou imi dau seama ca nu pot sa ating faimosul „rock bottom”... nu! Tre sa ne intoarcem si mai departe.

Vreau sa spun ca iubesc VH1... ma rog, nici chiar ca il iubesc, dar e printre singurele posturi teve la care te mai poti uita fara sa vomiti. De exemplu, ieri era Garbage cu „only happy when it rains”... cred ca asta ma descrie pe mine, de multe ori. Si pe oameni in general. Dar pe mine acum in mod cert. Probabil ca ancuta m-a facut sa-mi dau seama de asta, cand, imediat ce a inceput melodia, s-a uitat la mine si mi-a zis „you garbage, you!”

Mai in gluma, mai in serios, stiam amandoi ca are dreptate.

„why I feel so good to feel so sad... poor your misery down on me”

Si mai mult in serios, stiu cat de mult l-am urat pe taica-miu pentru ca nu era niciodata multumit. Bine, poate la el e mai simplu. El intotdeauna vedea varful de deasupra celui pe care se afla el... la mine insa e o ceata totala, si nici nu stiu daca vreau sa ma duc in jos sau in sus. Si chiar daca as vrea una dintre astea, nu as sti pe unde sa o iau.

Alte dati, in situatii din-astea, as fi reusit sa ating fundu’ borcanului... rock bottom – vezi fight club. As fi reusit sa ma descarc, si as fi fost fericit. Dar nu merge acum. pur si simplu m-am inconjurat cu prea multe „droguri” marunte. Sau am fost inconjurat de „droguri” marunte... fie ca e un telefon de la un client, fie ma uit fascinat la plita electrica, sau la frumosul Brasov de pe geam, tot nu pot sa imi dau drumul... nici Godsmack cu vodoo nu mai imi gaseste click-ul... nu-s toate decat niste droguri folosite.. nu ating nicicum nirvana, tragand in piept marijuana. Pazeste-te, am dat drumu la modul „citate”... si uite d-asta stau aici, ma uit la ecranul asta, si oricat de pozitiv ar fi albastrul asta, tot nu sunt nici optimist, si nici nu plang. „Shit, these don’t get me high no more, I should get up and find some more...” asta-i eminem, pentru necunoscatori. Necunoscatori de eminem vreau sa zic.

Imi cer scuze pentru pasajul de mai sus. Imi dau seama ca am deviat tare de la conceptul de filosofii urbane pe care l-am gandit la inceput. Stiu si de ce. De fapt, cand m-am gandit la filosofii urbane, ma gandeam la intrebari de genul – azi merg la Mc, sau la KFC? Imi plac alunele la punga, sau la cutie? Cine e mai tare- Nicoleta Luciu sau Mama Natura?... si, apropos de natura, imi plac pasarelele sau pasaricile?... si ma gandeam ca doar astfel de intrebari ne mai revin noua, modernilor/urbanilor/barbarilor civilizati... dupa ce Nietzsche a proclamat moartea lui dumnezeu, dupa ce arta a ajuns tzatze si buci pe televizor, dupa ce salvarea sufletului e pe locul 2 in orice competitie de 2 candidati, dupa ce americanii au proclamat ca doar locul 1 conteaza... ei bine, dupa toate astea, ce dracu mai ramane sa ne intrebam? Stiu! oare daca dau statul-providenta in judecata ca nu pot fi fericit, ca cenzureaza parazitii dar o lasa pe andreea balan sa cante, ca te amendeaza daca mergi prea repede, castig? Si daca castig, oare cat imi da pe fericirea pierduta?...

Si ma intorc la lucruri serioase. Luate mai usor asa... cum face Jem in „just a ride”... si zice ca viata este doar o „tura”... cu masina, cu trenu groazei, cu rollercoaster.... depinde cati bani ai si cat curaj, as adauga eu... si incet incet, accepta ca nu poti scapa din „tura”... mergi doar pe sinele deja montate, asa ca nu te speria, si bucura-te...

De multe ori imi imaginez cum lumea mi-ar spune ca ce prost sunt... ca nu stiu ce vreau, si asta ar fi problema mea... tare as vrea sa stiu cat de prost tre sa fii sa stii ce vrei, si gata! Atat. De la 18 ani, cand esti major, zici gata! Asta vreau. De atunci, nu mai ai nelamuriri, nu mai ai indoieli, esti un om hotarat... nu un ratat care nici macar nu stie ce vrea...

Oamenii cand nu prea mai au ce sa zica, trag concluzii. Asa ca si eu formulez concluzia zilei – concluziile sunt de cacat. Pentru mine cel putin. Cum pot sa trag o concluzie cand nu am nimic sfant, niciun reper, nu ma incred in nicio judecata de valoare?... cum pot sa trag concluzii cand nu cred nimic?... asa ca in loc de concluzii, imi pun niste whiskey in the jar, si ma bucur de sunete macar...