Nu am putut sa nu observ faptul ca desi titlul tau se chema „despre fericire”, in prima parte nu am citit decat cuvantul tristi, tristete... si alte variatiuni pe aceiasi tema. Desi pare paradoxal, asta spune mult – in opinia mea – despre oameni si fericirea lor.
Vad ca iti plac intrebarile… periculoasa indeletnicire… I know this, because Tyler knows this. (asta e pentru cunoscatorii de Fight Club... pentru cei doi necunoscatori de limba engleza nici nu are rost sa traduc...) ma rog... ideea e ca stiu si eu cat de mult somn se pierde din cauza intrebarilor.
Hai totusi sa revenim la felul in care tristetea din jur vorbeste despre fericirea oamenilor. Practic, eu cred ca ne raportam gresit la fericire. Cand cineva e intrebat daca e fericit, ori iti zice cu juma de gura ca are de toate – deci e fericit – ori iti explica ce ii lipseste. TOTAL GRESIT! Cum la fel de gresit mi se pare sa spui ca esti fericit pentru simplul motiv ca iubesti si esti iubit, sau ca ai o jumatate dragutza si cu sanii mari care te completeaza... Dupa cum bine zicea poetul meu preferat – Maxi Jazz de la faithless – „No one - and no thing, I would add - can be the source of your content – it lies within”. In graiul mioritic, nimeni si nimic nu e sursa multumirii tale – o gasesti in sinea ta, in viata ta interioara.
Sunt de acord cu tine ca oamenii nu isi dau seama ca fericirea nu prea mai tine de continutul frigiderului, de marimea televizorului sau de cuplul/consumul masinii tale. Si poate ca nu a tinut niciodata de aspectele mercantiliste. Dar poate ca acum, cand stomacul se umple usor, cand atatea lucruri ne sunt mai accesibile datorita tehnologiei, progresului si atator altor cuvinte din-astea urate, mai multi dintre noi avem sansa sa fugim dupa adevarata fericire. Adica mie mi se pare ca sunt foarte putini aia care fug de foame in filosofie. Insa acum, cand iti lipseste golul din stomac, incepi sa te gandesti la golul din cap, suflet, samd. Cum imi plac citatele, o sa citez din nou din fight club, ca sa ma reintorc la ce inseamna fericire pentru noi. de fapt, nu o sa citez, ca nu mai stiu exact. Ideea e ca Tyler zicea ca noi nu avem niciun mare razboi, nimic maret pentru care sa luptam. Practic, daca am trai pe timp de razboi, unul in care sa credem, ar fi totul atat de simplu. Ai lupta pentru viata ta si pentru cauza in care crezi, fie ca e libertate si independenta, fie ca e petrol. Si mai zicea Tyler ca marele nostru razboi este unul spiritual. As zice eu, razboiul spiritual este cu noi insine, si cu predispozitia noastra la tristete.
Aici am – cred eu – o teorie interesanta. Eu cred ca oamenii au implantata nevoia de tristete. Ei pur si simplu o cauta. De ce? Pentru ca fara tristete, lumea s-ar opri in loc. Crezi ca ar mai construi cineva poduri peste rauri daca toata lumea ar fi fericita? De ce sa treci podul in partea cealalta, daca esti foarte fericit pe malul tau? De ce sa mai pictezi ceva, cand esti fericit in continuu? Nu poate pentru ca ai un sentiment placut pe care vrei sa il conservi pentru o pasa proasta? Ma rog, imi dau seama ca motivatiile artistilor pot fi infinite... dar in principiu, cand esti fericit, nu prea iti vine sa pui pe hartie nimic. Preferi mai degraba sa te bucuri de fericirea ta. In schimb, cand nu esti implinit, cauti, te intrebi, analizezi, iti pui tristetea pe hartie, sau incerci sa uiti de tristete scriind despre ceva frumos.
Poate ca asta e fericirea. Dorinta pe care o ai din cand in cand sa se opreasca timpul acolo. Asta cred ca s-ar intampla daca toata lumea ar fi fericita. Progresul – in sensul lui tehnologic, materialist – s-ar opri. Si sa vezi atunci ce minune – am ajunge la un progres spiritual. Am trece intr-o noua era. Homo felix... era hipiotilor, a hasisului si a contemplarii, a iubirii si a beatitudinii... poti sa spui ca sunt un visator, dar nu sunt singurul. Si mai mult, eu ma si trezesc dimineata la 7 si merg la birou...
Urasc si eu la fel de mult rautatea si prostia. Si le urasc cu atat mai tare cu cat imi dau seama ca ele aduc mai multa rautate si prostie. Sa fie astea totusi cauza nefericirii oamenilor in general? Poate. Sa fie oare astea cauza nefericirii mele? Nu cred. Eu cred ca am gasit raspunsul aici. E ca si cum in datele problemei e deja cuprinsa rautatea majoritatii oamenilor, pe care o accept ca atare. Cu astea lucram. Asta e punctul de pornire, momentul zero. Ce putem sa facem este sa zambim senin cretinului de taximetrist care te claxoneaza fara motiv, sa dam buna ziua oamenilor care se fac ca nu ne vad, sa uram fericire functionarilor care ne trateaza meschin... si asa macar lantul rautatilor se opreste la noi. si poate chiar pornim un lant al „bunatatilor” ...
Vorbeai si de rasism. Nu stiu daca exista om care sa nu fie rasist. Sau ma rog, tre sa pleci un pic de la definitia rasismului. Parerea mea e ca oamenii nu sunt egali, punct. Eu cred ca treaba asta cu egalitatea de sanse este praf in ochi, spalat de creiere, bullshit educational. In acelasi timp imi dau seama ca etichetarea pe criterii de rasa e daunatoare pentru tigani, negri, etc. Efectul placebo aici isi spune cuvantul, si asta se vede cel mai bine la tinerii afro-americani, care spun cu seninatate ca ei nu o sa traiasca mai mult de 30 de ani, si din aia 15 la puscarie... de ce? Pentru ca si toti cei din jurul lor asa au facut, si pentru ca societatea – sau ma rog, formatorii de opinie – le spune acelasi lucru. Ba, tu esti prost, si nu stii decat sa furi, sa omori, etc. Dar sa fie oare asta o cauza pentru nefericirea mea? Din nou, nu cred. Sau ma rog, nu e o cauza prima. Si oricum, trebuie sa recunoastem ca suntem diferiti. Exista diferente intre maghiari si romani, d-apoi intre albi si negri. Negrii sunt mai buni la sport. Albii gandesc poate mai mult. Ungurii fac gulas. Romanii... sunt carcotasi, dezbinati si prea critici cu semenii lor romani. Ma rog, fiecare cu trasaturile lui. Mai mult, rasismul e benefic. Experienta te invata ca tiganii fura, si te feresti de orice tigan in locuri aglomerate. Poate in 75% din cazuri o faci degeaba, ca e vorba de tigani cinstiti. Dar totusi te ajuta lucrul asta. Acum, pentru ca te-ai uitat mai atent la buzunare cand ai trecut pe langa un tigan, esti rasist? Si daca raspunsul e da, atunci rasismul chiar e un lucru rau? Nu cred. Aici imi vine in minte inceputul de la „Crash”... cand doi negri – aparent culti, cuminti – discuta despre rasism. Unul dintre ei era foarte revoltat ca de ce s-a purtat chelnerita cu ei asa indiferent, spre deosebire de clientul alb de la masa de langa. Celalalt ii spune ca bai, boule, tu nu i-ai lasat nimic bacsis. Da, pentru ca nu m-a bagat in seama. Dar data trecuta, i-ai lasat ceva? ...aaaa.... nu!. Imediat dup-aia, acelasi tip revoltat – care dupa mine era un super rasist – zice ca de ce naiba in L.A. in centru orasului, tipa dintr-un cuplu care a trecut pe langa ei s-a apropiat de tip chiar cand i-a vazut pe cei doi negri. Oare are motiv sa ii fie frica? La care celalalt, sec, zice ca da – si scoate pistolu si se duce chiar spre cuplul respectiv si le fura masina...
Ai pornit de la criza de la Cluj, de la lipsa de implinire pe care o simti in ciuda faptului ca traiesti viata pe care ti-o doreai acum 3 ani... hehe ! story of my life. Tot ce mi-am propus am realizat, dar odata realizat, parca nu mai era asa grozav. Fire pacatoasa, imi spun eu... dar poate altfel, m-as fi oprit. N-as mai fi facut nimic. Si lumea nu ar mai fi progresat... si aici vine o intrebare cheie, zic eu. „Trebuie sa te simti implinit?” cu alte cuvinte, exista ceva anume pe care trebuie sa il faci cu viata ta? Sau asta e doar alta chestie cu care suntem imbuibati de educatie si de mostenirea genetica? Oare poti sa iti faci din scopul vietii tale fericirea proprie si a celor din imediata apropiere? Sau poate cu cat esti mai spalat la creier, cu atat iti doresti sa aduci fericire mai multor oameni? Sa ai o profesie/ocupatie/meserie nobila... gen doctor, pompier, salvator de suflete pierdute, oameni tristi, animale torturate si mediu poluat? Poate ne-ar ajuta mult in goana noastra dupa fericire sa ne gandim ca nu trebuie sa facem ceva anume cu viata noastra. Pur si simplu sa facem ce simtim. Greseli vom face oricum, si loc de regrete va fi intotdeauna. Asa ca mai bine nu ne mai stresam atata. Implinirea vine si trece la fel cum iti vin si pleaca banii, la fel cum trece week-end-ul... cum ai ajuns luni la 10 acasa sa vezi serialul preferat, nici nu stii cand a trecut juma de ora, si deja astepti urmatorul episod... nu suntem oare prea nesatui de implinire, de vrem sa o avem tot timpul cu noi? oare daca am avea implinire 24-7, nu ne-am plictisi? Pun pariu ca in scurt timp ne-am plictisi de aceasta implinire si am face altceva. Tot un fel de progres spiritual. La fel cum s-a intamplat in paradis. Am avut implinire, si ne-am plictisit de ea. Si nu ne oprim, mergem inainte cu evolutia/revolutia spirituala. Dar intai trebuie sa nu ne mai uitam la vacanta mare, fotbal si alte asemenea, sa ne rupem de religie... si cine stie unde putem ajunge asa? Dar asta e deja alta discutie... Plus ca mi se pare deja pierduta lupta pentru fericire daca vrei sa fie toata lumea fericita. Hai mai bine sa lupte fiecare pentru fericirea lui. Poate ar fi mai bine sa nu te stresezi daca un tampit loveste o pisica. Poate si-o merita pisica. Sau poate pisica era Adolf Hitler. Sau poate, daca nu se varsau niste nervi pe o pisica, urmau sa se verse pe un om...
Nu stiu cat de clar am fost pana acum, dar imi dau seama de inca un exemplu – poate la fel de neclar pentru cititor – prin care voi incerca sa ilustrez ce cred eu ca inseamna fericirea. Fericirea e ceea ce am simtit in seara asta scriind ceea ce am scris. Sau citind ce ai scris tu, si gandindu-ma la cum o sa iti raspund. Ca nu a iesit in scris exact ce am gandit la inceput, e doar un alt exemplu de nemultumire implantata care ma va face sa mai scriu si altceva, crezand ca de data aia nu va fi perfectibil...
Un comentariu:
Pisic...
Trimiteți un comentariu