...
Arhitecti de prima mana.
Mai ziceai o faza care mi se pare ca merita tinuta minte. Nu doar de noi doi, ci de toata lumea. Noi suntem arhitectii propriului univers. Si nu vorbesc aici doar de mobila din camera de zi, ci si de universul spiritual. Despre ce gandesti, ce pui pe paine, ce bagi la cap, ce scoti pe gura... cu alte cuvinte, suntem homo tristensis. Adica stim foarte bine sa ne cream un univers de kkt. Sunt totusi convins ca putem evolua, si ca putem sa ne perfectionam la asta. Cu timpul, probabil ca o sa invatam sa ne punem in jurul nostru lucruri care ne fac bine. Ca si cum prin 2050 lumea chiar o sa se gandeasca de doua ori inainte sa cumpere mancare cu E-uri. Si o sa injure televizoru, si o sa puna mana pe o carte...care nu e scrisa de Clinton sau de Andreea Esca. (ce glumet sunt...)
Mai ziceai de sanatate... ma... sa stii ca in ultima luna, de cand mi-am prins degetu’ in usa, am suferit ceva... dar uite ca acum tot ma doare cand ma lovesc, si totusi sunt fericit... insa in prima zi cand ma durea ca dracu, nu prea ma puteam gandi la altceva. Cred ca sanatatea e pe aceiasi treapta (printre primele) din scara catre fericire, in viziunea clasica – pe care eu nu o imbratisez – a fericirii. Dar tre sa recunosc ca sunt la fel de scarbit de expresia „sanatatea e mai buna decat toate”... in niciun caz. Mie mi se mai pare mai buna iubita noua a lu chivu...
Fericire prin arta...
ma uitam azi la pranz pe mtv... sau ceva similar. Si m-am simtit fericit cu sean kingston. Ok, sa nu exageram - eu m-am distrat de minune, si el parea chiar fericit. Fericirea lui era de fapt motivul meu de distractie. Versurile erau ceva de genul why did you have to go away from all... si el zambea si dansa cu alti afroamericani retarzi... un fel de fatza de pe la noi care danseaza in niste pantaloni pe juma’ de buca si un top transparent, care zambeste la camera, da din cur si din tzatze, si zice ca „ai plecat, te-ai intors, n-a vrut nimeni sa te tina...” asta e dovada vie a faptului ca arta te face fericit!!!! Lasand glumele la o parte, mie chiar imi placea teoria lu Maiorescu despre arta... mai ales despre „moralitatea” ei... si chiar m-am simtit minunat cand m-am uitat azi la Shawshank rendemption.
...
si cu un mic efort de memorie ne intoarcem la cuvantul cheie de la inceputul pasajului. Si ne gandim ca poate bucuria nu e intradevar fericire. Poate bucuria are ca echivalent – de dragul conceptualizarii, fa-mi pe plac – ceva bun, iar fericirea e perfectiunea. Sau poate un sir nesfarsit de bucurii ar echivala cu fericirea? Stii cum vad eu perfectiunea? Perfectiunea este acea notiune/acel concept inventat de om si care defineste ceva ce nu poate fi atins. Perfectiunea este cautata de Acel Ceva care ne este implantat si ne face sa nu ne oprim... caci daca nu ar fi Acel Ceva, nu am mai avea dupa ce sa alergam. Nu am mai putea sa spunem ca ne mai trebuie x sau Y, si gata! Suntem fericiti! Si pentru ca mie imi place sa dau exemple, cred ca goana dupa fericire in sensul clasic este ca lupta lui Iona cu burtile de peste. Cum termini cu una, o vezi pe urmatoarea. Cel putin, goana mea asa a fost. Am avut atea „hop”uri despre care am zis ca dupa asta, GATA! Si ghici ce? Evident ca nu a fost asa. E ca si cum vezi un varf de munte unde zapada e neatinsa, vederea splendida, si iti zici ca tre sa ajungi acolo, caci acolo vei fi fericit. Si ajungi acolo, si vezi urmatorul munte. Ok, destul cu exemplele. Ideea e ca si in Iona – nu mai stiu exact cum – la sfarsit, tipul isi da seama de ceva anume, si pare ca si-a gasit linistea/fericirea/bucuria/Acel Ceva... a gasit fericirea inlauntrul sau. Si si-a dat seama ca tot restul, tot ce e in afara sinelui e doar un ocean de burti... whatever.
mi-e somn, si nu sunt asa de multumit/fericit de pasajul asta. Poate pentru ca am tot facut si alte chestii intre timp, si l-am scris mai sacadat. Nu a curs cum ar fi putut sa curga.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu