Dupa-amiaza nebuna.
In sfarsit am terminat cu plimbatul intre facultate si rectorat, deocamdata cel putin. Am reusit sa imi iau doar diploma de licenta, ca restul nu erau gata. E deja 1:15, insa. La doua am promis tipei de la Rege ca ma intorc la birou, sa semnez contractele. Pana atunci mai trebuie sa ridic traducerea de la words office, si sa vad cum pacalesc stomacul asta plangacios. Mai am un minut de mers pana la masina. Oameni grabiti peste tot. E 1:16 cand imi suna telefonul. E tipa de la tess. Sigur mai vor ceva cu mine. Trafic greu in jurul meu, abia o aud. Vor incheierea de la Registru Comertului. Cica e urgent – da-aaa... ce nu e urgent la clientii astia disperati? Imi dau seama ca poate traducerea nu e gata. Nu am numarul lor, asa ca il rog pe radu sa vorbeasca cu tipa de acolo pe mess, sa o intrebe daca e gata, sa stiu daca merg pe jos pana acolo... ca e n-am unde sa parchez, si e mai repede asa. Radu nu raspunde. Ajung deja aproape de masina. Ma gandesc ca daca nu aflu acum daca e gata traducerea pierd timp. Se mai scurge un miunut. Ma hotarasc sa ma risc. Plec spre traduceri. Mi-e si un pic frig. De fiecare data cand mi-e asa frig, ma inteapa inima. Sau poate doar sunt stresat. Dupa doua minute, ma suna radu. Zice ceva, dar nu aud din cauza claxoanelor din jur. Il rog sa vorbeasca cu tipa. Astept la telefon, mergand spre biroul de traduceri. 1:19, si imi zice ca e gata. Strada pe care mergeam – iuliu maniu, sens unic, artera principala, zumzet continuu – coteste chiar dupa ce inchid telefonul. Si cand coteste, minune! Semaforul – acest salvator de suflete urbane ratacite – a oprit masinile, si o liniste fantastica ma invaluie... mi se aud doar pasii apasati, mari, dar nu grabiti. Si imi dau seama ca linistea asta – chiar daca dureaza mai putin de 30 de secunde – e cea mai mare bucurie/fericire a mea pe ziua de azi... suficienta pentru a ma face sa trec prin orice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu