Entry number 11 - Tot Tibi

Cadouri nervoase

Vorbeam ieri despre intrebari. Filosofice sau nu. Despre raspunsuri si accesibilitatea la ele. Cred ca vorbeam de fapt vorbeam despre intelepciune ca fiind un intinerariu catre raspunsurile importante, o poarta catre fericire. Si am mai spus cateva chestii la care nu mai fac acum referire. Dar asta a fost ieri, iar azi, lucrurile sunt cu totul si cu totul diferite, pentru ca, viitorul improbabil, despre care eu spuneam ca nu exista, a adus cu el cadouri nervoase.
Sarbatori, craciun, brad, porc, cadouri, nervi… N-o sa mai fiu filosofic astazi, pentru ca-s prea nervos. Aparent, motivul ar fi sarbatorile, dar de fapt eu sunt suparat pe oameni. Iar sarbatorile nu-s decat pretextul pentru care, in ultima vreme, parem a ne purta din ce in ce mai aiurea.

Colinde, depresii si nevroze

Tu, tin minte ca vorbeai despre depresia de sarbatori. E, daca tu esti depresiv in perioada asta, io-s nevrotic. De ce? Pentru ca ma uit in jur si ma apuca nervii, la fel cum il apucau si pe Bacovia, in aceeasi perioada, adica inaintea Craciunului. Dar sa nu bat campii ca si asa simt ca destul de putina lume ma intelege.
Cadouri, mancare… Cumparam ca apucatii! Nu incerc sa arunc vina pe nimeni sau sa arat cu degetul. Vorbesc despre noi toti, dar este nevoie sa exemplific, asa ca voi oferi un exemplu personal, din familia mea, tocmai pentru a nu fi acuzat de ipocrizie:
Maica-mea a cumparat ieri 40 kg de carne de porc. Innebunesc! De-abia le-am carat de la balcon pana-n bucatarie. M-am murdarit de sange, mirosea a moarte si nu exagerez cand spun asta. Daca n-as fi fost asa de slab as fi fost demult vegetarian. Omoram porci ca sa simtim mai bine spiritul Craciunului (eu cred de fapt ca omul a fost dintotdeauna invidios pe porcine, datorita orgasmului in special). Cei mai multi dintre noi asa intra in comuniune cu atmosfera sarbatorilor, numai inlesniti de cartabosi, sarmale, toba si vin. Doar asta-i traditia in lumea in care traim, nu? In lumea care geme datorita omului si actiunilor lui daunatoare naturii, in lumea in care taiem brazi ca asa-i traditia (dar ne plangem ca stratul de ozon e subtire), in lumea in care nu putem simti spiritualul decat pe stomacul plin. Si ma mai enerveaza ca iti trebuie un motiv sa fii bun, frate. Trebuie sa vina sarbatorile ca sa fii bun. Altfel poti sa faci orice, dar daca esti bun de sarbatori, e ok. Dumnezeu te apreciaza si Sf. Pentru sigur o sa scrie in carnetelul lui ca tu ai fost bun de sarbatori. Probabil ca in rest, Sf. Petru e in concediu, cu exceptia sarbatorilor, bineinteles. Cum ne-am invatat sa gandim asa? Asta nu inteleg eu. Ce face piata asta de consum din noi? Cat trebuie sa cumparam ca sa ne ajunga? Cat trebuie sa bagam in noi sa ne saturam? Cati brazi o sa mai taiem pana ramanem fara aer? Masochista rasa suntem, serios, si nimeni nu poate sa-mi demonstreze ca n-am dreptate. Sunt furios pe om si me mine, pentru ca sunt om.

40 Kg

Spuneam ca maica-mea a luat 40 de kg de porc. Stiu ca multora nu li se va parea cine stie ce mare branza. Dar este! De ce? Pentru ca la noi in familie nu se consuma porc! Nu-i amuzant? Nu e ca si cum ai aculta colinde de Ada Milea? Desi la inceput pare foarte amuzant, la sfarsit observi ca ai ochii un pic umezi. Si nu prea intelegi de unde tristetea…
De fapt asta ma deranjeaza cel mai tare. Ca observ la oamenii la care tin, la cei apropiati, nebunia asta, isteria asta a sarbatorilor. Deja ne facem griji ca ramanem fara merinde, de parca ar veni Apocalipsa. E foarte ciudat. Parca ar fi ceva in aer care ne tampeste pe toti, frate. Imi pierd rabdarea. Si stii ce ma mai enerveaza si mai tare decat asta? Ca daca incerci sa le explici toata tarasenia, cei mai multi se supara pe tine. Ca asa-s oamenii, subiectivi si iau totul personal:

Eu: Ce faci ma cu atata porc? Cine-l mananca?
Maica-mea: Noi, cum cine?
Eu: Pai eu nu mananc porc.
Maica-mea: Cum nu mananci porc? Fac sarmale.
Eu: Pai eu nu mananc sarmale, ce dracu’!
Bunica-mea: Facem sarmale, cartabosi, toba. Mananci si tu! Cum sa nu mananci?
Eu: Bai voi ati dat-o in mintea copiilor? Eu nu mananc ma porc!
Maica-mea: Mananca Eddy (taica-miu).
Eu: Eddy e plecat la tura! Cine mananca atat? si am plect la mine in camera ca sa evit o cearta.

Nu mai inteleg nimic. Amandoua stiau ca eu nu mananc porc. Poate doar foarte, foarte rar. Cred ca de acum doi ani si pana astazi, am mancat de maxim cinci ori. E ca si cum cineva le-a sters memoria, ca tot ma uit acum la “Heroes”, un serial in care unul dintre personaje are puterea de-a fura amintirile. Nu pe bune acum, e de vina capitalismul? Ne manipuleaza cineva din umbra subliminal? Care e faza, ca eu nu mai inteleg, Victor! Nici ciocolata incerc sa nu mai mananc. De fapt zahar in general, asta e problema mea, ma rog. Asa… si luase niste dulciuri pentru ciutani, de Craciun, tot maica-mea, iar eu am mancat o parte din ele pentru ca mi-a fost pofta. Mi-a luat doua pungi pline cu Twix, Mars si Snickers ca sa nu le mai mananc alora dulciurile. Rad singur, pe bune. Da’ rad a nebun.
Nu am nimic cu maica-mea. Mi-e simpatica, o iubesc, dar parca nu stiu… Ziceam de prieteni (cu precadere cei care lucreaza in banci, stiu ei cine) ca parca au luat-o razna si ei. Nu mereu, dar din cand in cand le par privirile pierdute. Ce se intampla frate, cu noi? Cine, ce ne face?
In comunism, frica ne facea sa ne tinem gurile. Acuma vad ca astia de indoapa in asa hal, ca nici sa mai vorbim nu mai putem. Nu zic ca e rau sa faci un cadou sau sa mananci ce vrei, fiecare cu viata lui, nu e treaba mea ce dorinte au altii, dar parca prea exageram. Si exagerarea asta vine pe fondul unui desert rational. Si asta chiar ma ingrijoreaza. Parca nu mai gadim. Dar ma rog, fiecare cu grijile lui…

Final

Iarta-ma ca nu am mai asteptat sa-mi raspunzi, dar trebuia sa scriu. N-am mai putut sa ma abtin. Ma uit in jur si nu vad nimic din ce ar putea fi asociat cu spiritul srbatorilor. Vad doar isterie, lacomie, prostie, tristete… si imi pare rau ca n-am putut sa ma abtin si eu sa fiu rau azi. Ca am cedat, iar asta ma inristeaza putin. Doar putin, pentru ca, pe de alta parte, cineva trebuie sa spuna lucrurile astea. Macar in speranta ca mai trezeste pe unul sau doi, din cei care ar putea citi. Si asta, doar pentru ca, speranta moare ultima, nu?
Omenirea a luat-o pe aratura si noi vorbim despre fericire. Mi se pare ciudat. Suntem niste ciudati, probabil, dar asta este. Eu ma pregatesc de un sex si-un dus. Si dupa, de un poker cu baietii. Cine-a zis ca sunt perfect? Eu incerc doar sa fiu moral si sa nu fiu ipocrit, atata tot. De-aia se si supara asa des lumea pe mine, cred. Dar ajunge pe ziua de azi, astept sa scrii si tu cand te-o lovi vreo muza cu vreo scrumiera in cap. Ma duc sa stau. Noapte buna, buna dimineata, whatever.