„Ce frumos e... cand te scoli dimineata, si viata te loveste-n fata...” astea sunt versurile care imi vin in minte cand mi se intampla ceva dezamagitor... dan amariei de la OCS isi cunoaste cuvintele... cam asa ma simt cand ma gandesc la futilitatea dialogului nostru. practic, eu ma gandeam sa il facem ca sa ne punem ordine macar in propria noastra viata. ma rog, in a mea. Si chiar aveam impresia ca reusisem. Cu primele postari, adica. Dar ce sa vezi? Cum ajung inapoi in viata, totul se abrambureste. Practic, viata m-a lovit in fata pentru ca mi s-au stricat planurile. Care planuri? – de viitor, evident. Haha! De viitor imediat apropiat. Adica eu speram sa am o vacanta prelungita, in care sa ma dau cu placa si sa imi regurgitez ideile filosofice... asta era conditionata de o anumita programare a examenului de definitivat. Programare care s-a dovedit a nu fii asa importanta... adica ce daca dai peste cap bietilor oameni. O programare e facuta sa fie schimbata, nu? Nu m-a intristat chestia asta, insa mi-a anulat tot elanul. Asa-zisa fericire de moment. Incerc sa imi spun ca printr-o simpla schimbare de optica as putea sa ajung din nou la acea stare, caci o vacanta tot voi avea, dar nu reuses. Probabil am pus prea multa energie in chestia asta, si acum nu ma pot deconecta...
Sunt un asentimentul tau cand descrii cat de faine sunt sarbatorile. Dar nu as avea nimic de completat, pentru ca sunt si altii care isi cam bat gura degeaba spunand lucrurile astea... in timp ce citeam, chiar vroiam sa te intreb daca iti place conlindul 1 a lu ada milea – de pe absurdistan... dar mi-ai luat-o inainte.
Revenind la timp...
Sunt de accord cu premizele tale, dar nu si cu concluzia. Despre timp adica. Ok, sunt niste notiuni inventate. Dar asta nu inseamna ca nu exista... dimpotriva. Odata ce un concept a fost creat, el exista. Ca nu are o exprimare in lumea materiala, asta e altceva. Acum ai putea sa spui ca nici filosofia nu exista... pentru ca a fost inventata din nevoia de a raspunde la intrebari pe care zeii din olimp nu aveau raspunsuri. Sau poate chiar mai de mult, insa nu s-a gandit nimeni sa scrie. Si iar te contrazic. Ce daca nu intelege nimeni? Filosofia e in primul rand un demers personal, si dup-aia publici... demers personal care se invarte in jurul urmatoarei intrebari: „Ce fac eu cu viata mea?” sau, ca sa il citez pe dobrovolschi, „Ce caut eu in viata mea?”...
Da... cum am ajuns aici? Cine ne-a trimis? Dupa cine si ce alergam. Si nu-mi spune ca alergam dupa jumatatea cealalta, sa refacem adnroginul... cred ca intrebarile astea au cea mai mare legatura cu fericirea. pentru ca in functie de raspunsurile pe care ni le dam – sau poate mai corect le inventam noi – vom fi fericiti sau nu. Pentru ca nu vom avea niciodata raspuns la ele, unul autentic si universal valabil, conteaza deci ce inventam noi. Si parerea mea e ca tot ce inventam noi este as real as it gets... nu e nimic mai real decat ideile/lucrurile in care credem noi. De ce? Pentru ca nu avem un etalon universal. O unitate de masura infailibila.
Patapievici
Ziceai ca traim in epoca relativitatii. Aici imi aduc aminte de Patapievici. In „omul recent” aduce o critica serioasa modernismului, pe care il identifica prin cateva caracteristici, printre care principiul „Gott ist tott”, si relativismul oricarei experiente... spune el acolo ca d-aia nu mai sunte fericiti, pentru ca am renuntat la valorile universal valabile. Ca ne-am indepartat de creator, ca il negam. Se poate sa aiba dreptate. Nu e usor sa nu mai ai niciun dumnezeu... sa nu ai niciun reper fix. Totul sa pluteasca si tu sa nu-ti gasesti un loc al tau. Nu-i de mirare ca majoritatea oamenilor sunt stresati si speriati.. daca urla, claxoneaza sau arunca bombe... tot cam aia e... dar ce naiba sa faci? Sa inchizi ochii? Sa nu vezi ca noi oamenii suntem singurii zei? Ca noi cream idei, concepte? Ca zburam – cum niciun filosof greg nu si-ar fi imaginat – catre stele? Ca putem sa distrugem planeta intreaga prin cateva apasari de butoane? Ok, nu suntem cei mai straluciti zei, dar suntem. Putem sa alegem sa cream concepte ca timpul, care la inceput ne ajuta, si dup-aia ne strica orice sansa la fericire, sau sa cream nitroglicerina, care la inceput ne ajuta la minerit ... si dup-aia... nu mai vorbim de energie nucleara. Am citit ceva de dan brown – cred ca illuminati se chema – si vorbea cum teoria big-bangului poate fi dovedita dupa descoperirea antimateriei, si ca asta ar ajuta la dovedirea existentei lui dumnezeu. De aici mie mi-este clar ca orice concept poate fi sucit in asa masura incat el va servi scopului omului care il suceste. E drept, poate spun chestia asta pentru ca sunt avocat, si ca in jurul meu vad tot felul de „interpretari originale” ale conceptelor folosite de oameni.
Stau si ma gandesc ca ma sperie de ma cac pe mine cand ma gandesc ca pot sa fac ce vreau cu viata mea... era mult mai simplu sa stiu ca voi fi ... cizmar toata viata. in schimb asa, daca o sa imi para rau la 40 de ani ca nu m-am facut pompier... sau politician. Sau ce stiu eu ce alta forma de ajutor reciproc cu semenii nostri care ne dezamagesc in continuu...
Sincer, revin la ce ziceam la inceput, si imi dau seama ca e o varza in capul meu. Si ca oricat m-as chinui sa fac ordine, sa imi aranjez prioritatile, sa urmaresc fericirea intr-un mod organizat si extra-tacticizat, nu voi reusi. Mai bine merg pe val... si o sa incep cu un pui de somn, ca am facut 7 ture in postavaru azi, si diseara e chef la discover...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu