despre fericire - TIBI

A se citi inainte de raspunsul de mai jos... restul promitem ca vor curge in ordine cronologica... :D
Ma uit in jur. Ma uit bine, ma uit cu atentie. Nu-mi plac multe din cate vad dar continui sa privesc. De ce? Pai, in speranta ca la un moment dat voi vedea ceva care sa merite efortul vizual sau poate, pur si simplu, pentru ca-mi face placere sa privesc. Poate pur si simplu-s o fire contemplativa, cine stie? Poate.. dracu’ stie de ce ma uit eu in jur? Pur si simplu ma uit, nici nu conteaza de ce. Interesant este insa ce observ uitandu-ma in jur.
Pai, in primul rand, observ oameni tristi. Multi. Aproape toti cei pe care-i cunosc au mai multe motive de tristete decat de bucurie; in ciuda unei slujbe mai bine platite, in ciuda unei casnicii ce parea sa rezolve toate problemele, in ciuda ciudei, in Romania toata lumea e trista. Nici floricelele nu-si mai doresc parca sa infloreasca. Iar eu nu fac decat sa observ toate acestea si sa ma intreb de ce? Caci, uitasem a va zice, sunt si o fire intrebatoare. Dupa ce observ ce-i de observat, incep prin a ma intreba. “Cheia marilor succese, /Pune-ti intrebari mai dese!” – daca mi-e permis sa modific ideea dupa propriul gust.
Asadar, am ajuns in punctul in care ma intrebam de unde valul de tristete ce pare a ne sufoca pe toti. Pai raspunsuri la aceasta intrebare ar fi multe, consider eu, dar nu ne putem opri decat asupra catorva dintre ele, caci ora este tarzie, licoarea magica pe cale sa se termine, iar cunostintele mele-s limitate.
De ce suntem tristi? Pai, probabil ca este ceva ce nu suntem in stare sa facem pentru a ne asigura propria fericire, nu? Cati dintre noi tind cu adevarat, in mod concret, catre ceea ce-si doresc cu adevarat? Cati dintre noi n-au crezut de fapt ca banii vor fi aceia care le vor asigura fericirea, surprizandu-se pe ei insisi intr-un final, lefteri de bucurii si cu buzunarele goale datorita pietei de consum; datorita capitalismului pe care n-am avut timp a-l rumega cum se cuvine. Cati dintre noi nu asteapta inca momentul magic in care toate vor veni de la sine si toate problemele se vor rezolva? Cati dintre noi nu cred ca o silueta mai supla sau o masa musculara mai bine definita le va asigura o viata intima tumultoasa si plina de impliniri? It’s nice, but it’s wrong… ( Este frumos, dar gresit – pentru necunoscatorii de limba engleza, fie ei doar doi).
Se pare ca nu cautam unde ar trebui. Se pare ca inca suntem dominati de meteahna drobului de sare. Si s-ar putea totusi sa ajungem intr-un punct in care sa fie prea tarziu sa mai schimbam ceva iar aceasta ma duce cu gandul la tristetile mele. De ce sunt eu trist?
Pai, sincer sa fiu sunt mai putin trist decat altii. In cazul meu problema s-ar pune altfel. Ma simt oare implinit? Deocamdata nu. Desi viata mea este exact cum mi-o imaginam in urma cu trei ani, in balconul unei garsoniere la Cluj, trebuie sa fiu sincer cu mine si sa zic ca imi doresc ceva mai mult. Fac facultatea pe care mi-o doream, am viata pe care mi-o doream, imi lipsesc putine, dar simt ca mai e nevoie de ceva.
Cum? Ce cautam la Cluj? Pai eram la facultate. Istorie si filosofie. Si asta dupa ce renuntasem la psihologie. Si mai eram la finele unei depresii intense care ma tinuse in pat mai bine de 48 de ore si in urma careia bausem un singur pahar cu apa. De ce? Habar n-am. Iar acum, sunt student la istorie, am o viata lipsita de griji, citesc ce-mi place si urmeaza sa si fac ceea ce-mi place, iar din punct de vedere material se pare ca lucrurile evolueaza spre o independenta materiala provenita in urma unei investitii imobiliare. Si totusi imi doresc mai mult. Incep sa ma simt din ce in ce mai singur, incep sa ma deranjeze o gramada de lucruri la cei apropiati. De ce? Habar nu am. E ca si cum undeva in interior s-ar fi desteptat “razboinicul luminii” care e pe cale sa repare toate nedreptatile petrecute in jur. Super Burakuku… rahat de strut. Nu stiu exact ce nu-mi convine, dar ceva e cert. Ma macina ce observ in jur. Ma macina tristetea de care va vorbeam si ma mai macina si rautatea. Ma macina prostia si lipsa de afectiune de orice fel a omului modern, ma calca pe nervi rasismul si discriminarea de orice gen, ma enerveaza la culme mercantilismul ce domina societatea, abuzurile si crimele. Da, sunt un om suparat. Si cel mai suparat sunt pe mine, cand ma vad primitiv si lipsit de limita si de bun simt, misogin si agresiv. Dar sa ma opresc cat inca nu este prea tarziu. Vorbeam despre influente exterioare daunatoare si cum pot fi ele, sau nu, o piedica in calea fericirii.
Spuneam despre prostie si rautate. Voi incerca sa le tratez impreuna, in ideea ca de cele mai multe ori, cele doua, sunt colege de camera (in cap).
Am vazut pe site, acum cateva minute un link catre o pagina ce prezenta un filmulet cu trei neevoluati, care ucideau in bataie o biata mata. M-am enervat. Rau. Si mi-am adus aminte de un episod din copliarie, foarte asemanator, in urma caruia am snopit un vecin in bataie, spargand pentru prima oara nasul cuiva. A fost minunat? Nu! Mi-a parut rau de ceea ce-am facut, ca sa nu mai zic ca m-am ascuns pe sub masini si prin tufisuri de parintele de sex masculin care ma cauta cu indarjire vikinga. Care este concluzia? Am combatut raul cu rau. Nu asa fac oamenii?
Prostia si rautatea sunt omniprezente in viata noastra. Ele probabil ca n-ar constitui o piedica in calea fericirii noastre daca am stii cum sa reactionam. Cineva ne injura sau ne agreseaza si ne vedem raspunzand adesea cu aceeasi moneda. Am uitat ca intreaga cultura si civilizatie europeana, are ca baza de temelie, pe langa mosternirea greco-romana, martirajul unul pacifist cu parul lung si barba, despre care se spune ca s-ar fi sacrificat pentru binele rasei umane. Se pare insa ca ne place sa jucam fotbal cu pisici si ca am ramas aceeasi oameni de pestera de acum 10000 de ani. Trist, nu? Dar destul despre prostie si rautate. Stiti cu siguranta destule despre ele fara sa mai bat eu campii aiurea.
Acum sa revenim la omul modern si lipsa lui de afectiune pe care doresc a o aborda alaturi de unul dintre subiectele mele preferate si anume mercantilismul capitalist.
Sper sa nu fiti pripiti in concluzii. Departe de mine teoriile “stangiste” care declara sus si tare ca suntem toti egali si ca binele social aia si cealalta. Suntem intr-adevar egali cu totii, problema este insa ca “unii sunt mai egali decat altii”. Cat despre sintagma marxista a “exploatarii omului de catre om in capitalism”, eu unul prefer contraargumentul care spune asa: “in capitalism omul este exploatat de om, iar in comunism lucrurile stau exact invers”. Am simtit nevoia unei argumentari din punct de vedere politic tocmai pentru a nu fi considerat partinitor. Dar sa revenim la oile nastre.
Intr-avedar oi. Parem ca ne asemanam din ce in ce mai mult unei turme ai carei ciobani sunt fie decedati, fie morti de beti, fie pusi pe glume proaste. Caci para-se ca ne indreptam spre prapastie cu pasi repezi. Spuneam ca omul modern, din punctul meu de vedere, pare din ce in ce mai lipsit de afectiune. Parca devenim din ce in ce mai distanti si mai singuri. Nu vi se pare? Telefoane mobile, carti de credit si cine stie ce alte minunatii de microcipuri ne sunt pregatite? Totul in jur este dependent de tehnologie moderna. Vorbim la telefoane sau pe messenger si parca nici nu stim exact ce vorbim. Ne cumparam tot felul de minunatii fara sa vedem macar cu ce platim si devenim din ce in ce mai straini unii fata de ceilalti, fara sa ne dam seama. Acumulam stres, boala omului modern, pentru a ne varsa nervii asupra celor pe care-i iubim sau ne trezim ca omoram in bataie pisici inainte de pubertate. Se pare ca n-am invatat mare lucru in cateva mii de ani de “evolutie”. Din barbari violenti am devenit civilizati si straini. Dar in continuare violenti.
Despre partea materiala ce ar fi de spus? Cum ziceam, nici macar nu mai stim exact cu ce platim. Ce sa mai spun despre ce cumparam? Am ajuns sa consumam tot felul de produse artificiale care acum 10 sau 20 de ani ar fi parut de domeniul S.F. Am ajuns sa mancam plastice si consumam din inertie. Suntem bombardati cu cele mai stupide reclame in care ni se spune exact ce ne dorim, de ca si cum noi am fi niste maimute tampite care habar nu au cine sunt si ce vor (nu ca marele pas pe scara evolutiei ar fi atat de mare cum se crede). Cam atat despre omul modern, strain, confuz, avid de produse din ce in ce mai nesincere si mereu cu capsa pusa.
Despre rasism si discriminare? Si sper sa si inchei cu asta caci imi dau seama ca as putea continua o vesnicie. Se se pare ca suntem inconjurati de atatea influente negative, incat probabil ca mi-ar lua vreo doua vieti si ceva sa le epuizez. Poate mai mult…
Ce este rasismul? Rasismul este o teorie social-politica, care sustine inegalitatea biologica si intelectuala a reselor umane. M-am uitat in DEX, recunosc, nu pentru ca nu stiam ce e rasismul ci pentru ca dupa trei pahare de Cinzano, la ora trei noapte – ce coincidenta fericita… Asadar, rasismul ne spune, cu alte cuvinte, ca cei diferiti de noi ne sunt inferiori. Daca au parul cret, pielea de alta culoare sau accent ciudat sunt, bineinteles, inferiori si merita ce-i mai rau pe lume. Amuzant? Nu. Romanii sunt in marea lor majoritate rasisti. Este un fapt ce trebuie acceptat. Statisticile spun ca multi dintre cei ce citesc acum acest text sunt rasisti. Multi dintre romani au in general o problema cu tiganii sau persoanele de nationalitate maghiara, altii cu aromanii sau tatarii, turcii, etc. Este un fapt si trebuie acceptat. Ce relevanta are? Ce lagatura are rasismul cu fericirea? Are. Daca alegi sa urasti in loc sa iubesti s-ar putea sa te indepartezi de fericire fara sa-ti dai seama. In fond si la urma urmei, de ce imi bat eu gura (sau mana, dupa caz) de pomana cu toate astea? Pai tocmai pentru ca, dupa cum va spuneam, imi place sa observ si sa ma intreb. Si ce vad in jur, cu riscul de a repeta, nu-mi prea place, in general. Uram persoane dupa criterii stupide de-a dreptul si ne afundam din ce in ce mai adanc in propria mocirla. Discriminam si suntem misogini sau misandre, dupa caz, fara sa ne dam seama ca toate acestea ne fac sa fim mai rai si mai goi in interior. Ajungem sa ne privim in fata oglinzii pretinzand ca suntem cei mai frumosi si corecti, cei mai buni, dupa care ne vedem siliti sa ne intoarcem la vietile noastre din ce in ce mai lipsite de toate elementele care fac cu adevarat viata frumoasa.
Dar ce legatura au toate acestea cu fericirea? Nu au? Nu inseamna fericire acea stare de multumire interioara, de satisfactie si implinire? Nu sunt tocmai astea lucrurile care ne lipsesc cel mai mult in 2007? N-am uitat oare sa fim, macar din cand in cand, copii? Nu alegem oare zi de zi, exact invers decat ar fi bine, in primul rand pentru noi, sa alegem? Se pare ca n-am reusit decat sa formulez niste intrebari. Cu raspunsurile este ceva mai greu, se pare. Daca ar fi sa trag on concluzie in urma observatiei, aceea ar fi ca, rasa umana nu a evoluat atat de mult in urma acestor catorva milenii de “civilizatie”.
Dar destul cu concluziile. Fiecare sa si le traga pe ale sale si sa-si urmeze calea spre fericire dupa cum considera. Eu unul voi continua sa observ si sa ma intreb. Noapte buna, buna dimineata, whatever.